Un grup de iniţiativă format din absolvenţi şi studenţi ITP intenţionează să pună bazele Asociaţiei Absolvenţilor şi Studenţilor Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti (pe baza O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000, si O.G. nr.37 din 30 ianuarie 2003, cu privire la asociaţii si fundaţii). De aici se poate consulta proiectul statului asociaţiei.
Această asociaţie va avea următoarele scopuri:
1. Crearea condiţiilor necesare pentru unirea într-o structură organizată a tuturor absolvenţilor şi studenţilor Institutului Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti (de aici înainte ITP);
2. Întărirea colaborării dintre absolvenţii diferitelor promoţii şi studenţii ITP sub diferite aspecte pe care le presupune slujirea şi formarea pastorală penticostală;
3. Unirea absolvenţilor diferitelor promoţii în jurul ITP, aşa încât activitatea ITP să fie sprijinită eficient din punct de vedere spiritual şi material;
4. Atragerea de fonduri pentru sprijinirea activităţii ITP.
5. Să-i reunească pe toţi absolvenţii şi studenţii ITP, slujitori ai bisericilor penticostale din ţară şi din străinătate, pentru a ajuta sub toate aspectele şi în mod organizat procesul educativ şi de formare spirituală care se desfăşoară în cadrul ITP;
6. Promovarea parteneriatelor între toate bisericile penticostale din ţară şi străinătate şi ITP, aşa încât activitatea ITP să fie sprijinită din punct de vedere financiar şi spiritual;
7. Promovarea unor parteneriate în urma cărora studenţii cu resurse financiare reduse să fie sprijiniţi de către bisericile păstorite de absolvenţi ai ITP;
8. Obţinerea de resurse financiare pentru a putea oferi burse de studiu studenţilor merituoşi;
9. Sprijinirea tinerilor absolvenţi cu vocaţie pastorală vădită pentru a se integra în slujirea pastorală în diferite biserici din ţară unde este nevoie de slujitori;
10. Sprijinirea tinerilor absolvenţi cu vocaţie în domeniul cercetării teologice pentru a-şi continua studiile aşa încât să se asigure baza de selecţie pentru viitoarele cadre didactice ale ITP;
11. Sprijinirea creşterii calităţii activităţii ITP pe plan didactic, spiritual şi al slujirii pastorale prin organizarea de proiecte, seminarii si alte activitati specifice invatamantului universitar.
12. Facilitarea colaborării între studenţii ITP şi absolvenţii ITP din diferite generaţii;
13. Facilitarea unor acorduri de colaborare cu instituţii de învăţământ teologic din ţară şi străinătate;
14. Promovarea creativităţii, comunicării si spiritului critic, a noilor tehnologii educaţionale si renunţarea la procedeele anacronice perpetuate încă în învăţământ şi cercetare;
15. Susţinerea tratării egale, nediscriminatorii, a învăţământului privat confesional;
16. Realizarea unei colaborari de durata cu membrii Cultului Creştin Penticostal care isi desfasoara activitatea in sectorul public sau privat. (Institutie publica si institutie de stabiliment public)
17. Încheierea de acorduri cu diverse edituri aşa încât, pe baza legitimaţiei de membru în asociaţie, absolvenţii şi studenţii să-şi poată procura la preţ redus câte un exemplar din fiecare carte publicată;
18. Semnalarea abuzurilor, ilegalităţilor, imposturii, incompetentei si a actelor de corupţie;
19. Încheierea de parteneriate cu autorităţile statutului, în spiritul democraţiei participative, pentru stabilirea direcţiilor, conceptelor si actelor normative de interes pentru educaţie si cercetare.