1, 2 Tesaloniceni

 1

1, 2 Tesaloniceni
John R. W. Stott
John Stott ne invită să descoperim în paginile epistolelor către tesaloniceni o întreită comoară: inima unui Pavel autentic, nu doar a unui apostol în exerciţiul funcţiunii, ci a omului care simte, reverberează emoţional, se implică, îi pasă, suferă, se apară îi convinge. Astfel, găsim nu doar învăţături de urmat, ci şi un model pastoral real, care poate inspira şi îmbărbăta pe orice slujitor al bisericii. Apoi, găsim o biserică locală, cu frămîntările şi problemele ei. O biserică născută prin Evanghelie şi chemată să răspîndească Evanghelia. O biserică ale cărei probleme se rezolvă prin întoarcearea la adevărurile Evangheliei şi aplicarea lor tocmai in domeniile-problemă. şi în fine, dar nu în ultimul rînd, o biserică în aşteptare intensă, fară a avea însă voie să cadă în expectativă. O biserică în timp şi spaţiu, dar totodată ancorată într-un context teologic şi escatologic. O biserică ale cărei probleme specifice, „provinciale", îşi găsesc rezolvarea în perspectiva universală a aşteptării Hristosului înviat şi a evenimentelor din calendarul escatologic divin. John Stott a fost ordinat în Biserica Anglicană în 1945, după care a slujit în Biserica All Souls, Langham Place din Londra ca ajutor de paroh (1945-50), ca paroh (1950-75), iar din 1975 ca paroh emerit. A fost numit Capelan al Reginei (1959-1991) şi Capelan Suplimentar în 1991. Începînd cu anul 1970 John Stott face numeroase călătorii în alte ţări, în special în Lumea a Treia, în calitate de vorbitor la seminarii pentru pastori şi la conferinţe studenţeşti. John Stott este fondatorul şi preşedintele onorific al Institutului pentru Creştinism din Londra. Dintre comentariile sale, în limba romînă au apărut: 2 Timotei, 1,2 Tesaloniceni, Predica de pe Munte, 1 Timotei şi Tit.
Grupuri țintă:
 - predicatori, pastori, învăţători de şcoală duminicală, studenţi la colegii şi seminarii biblice;
 - laici dornici să înţeleagă mai bine mesajul epistolei - temele principale, elemntele dificile din epistolă, principalele interpretări propuse în cursul istoriei şi aplicaţii relevante pentru vremea noastră.
Caracteristici speciale:
 - prezentarea fidelă a mesajului Bibliei;
 - aplicarea adevărurilor biblice la realităţile cu care ne confruntăm în lumea contemporană;
- accesibilitate pentru cei care nu au o pregătire teologică.
Pentru mai multe detalii vezi Grupul editorial „Logos" din Cluj Napoca.

  Despre I.T.P. Admitere Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi Licenţă Alegeri ITPB 2012
  Acreditare
Conducerea I.T.P.
Consiliul Director al I.T.P.
Consiliul Pastoral al I.T.P.
Director de dezvoltare I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Informații cu caracter general
Locuri neocupate pt. an univ. 2012-2013
Înscrierea candidaților
Desfășurarea concursului
Tematica concursului de admitere
Dispoziții generale
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Posturi didactice scoase la concurs
Cărţi recomandate de I.T.P.
Resurse
Concurs pentru ocuparea funcţiei de decan
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane / Evenimente cu caracter ştiinţific
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Traduceri
Centrul de Cercetare „Biblie şi Societate” (CCBS)
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 39997.