Strigătul sufletului, de Dan Allender & Tremper Longman III

Strigătul sufletului, de Dan Allender & Tremper Longman III

strigatul sufletului
„Strigătul sufletului" este o carte care dă de gândit. Ne invită să ne acceptăm emoţiile, să realizăm că nu suntem singurii care avem parte de ele şi, în final, să străbatem drumul pe care emoţiile îl vor preschimba într-o întâlnire cu Dumnezeu, menită să ne transforme vieţile. Mesajul ei nu este nici pe departe stăpânirea sentimentelor, ci explorarea tainei vieţii noastre emoţionale, ca mijloc de a-L cunoaşte mai profund pe Domnul.” (din Prefaţă)

Emoţiile sunt o componentă definitorie a fiinţei umane. Putem fugi, îngroziţi de ele, încercând să le îngropăm cât mai adânc în noi prin activităţi, adicţii sau reprimări, ori putem să le exacerbăm rolul şi locul, devenind obsedaţi de ceea ce simţim şi de întrebarea de ce simţim aşa ceva. Ne putem petrece viaţa încercând să trăim anumite emoţii, care ne fac plăcere, sau controlând alte emoţii, pe care le considerăm negative sau ne îngrozesc.


Strigătul sufletului ne invită să privim emoţiile umane dintr-o perspectivă inedită: ca pe ceva care, deşi este trăit în plan orizontal, reflectă ceva despre planul vertical, despre relaţia cu Dumnezeu.
 Mai mult, nu numai că luptele noastre emoţionale dificile aruncă lumină asupra relaţiei cu Dumnezeu, dar ele chiar sunt o fereastră prin care descoperim o părticică din inima lui Dumnezeu. Cartea se bazează pe 4 premise de bază: că emoţiile nu sunt amorale, ci reflectă lupte interioare; că efortul nostru nu trebuie să se îndrepte spre transformarea emoţiilor negative în pozitive, ci spre problema mai profundă a relaţiei cu Dumnezeu şi semenii; că în cartea biblică a Psalmilor găsim un ghid fascinant pentru universul lăuntric al inimii omului, care ne descoperă în culori cât se poate de vii viaţa emoţională a lui Dumnezeu; şi, cel mai important, că toate emoţiile, inclusiv cele întunecate, ne dezvăluie un crâmpei din caracterul lui Dumnezeu.

În acest scop, autorii – un psiholog iscusit şi un teolog de renume – şi-au dat mâna pentru a parcurge cartea Psalmilor prin prisma relaţiilor. Mânia nejustificată sau justificată, anxietatea distructivă şi teama constructivă, invidia şi gelozia, dragostea, disperarea născută din abandon, speranţa restaurată, dispreţul degradant şi dispreţul sfânt, dezgustul ruşinii şi paradoxul ei – devin rând pe rând o fereastră deschisă nu doar spre inima noastră şi a semenilor noştri, dar şi spre inima lui Dumnezeu, o fereastră în care ceea ce vedem ne îmbie la viaţă, speranţă şi aşteptare cu încredere a unei lumi mai bune.


Pentru detalii alte detalii vezi: Grupul Editorial „Logos” din Cluj-Napoca.
  Despre I.T.P. Admitere Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi Licenţă Alegeri ITPB 2012
  Acreditare
Conducerea I.T.P.
Consiliul Director al I.T.P.
Consiliul Pastoral al I.T.P.
Director de dezvoltare I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Informații cu caracter general
Locuri neocupate pt. an univ. 2012-2013
Înscrierea candidaților
Desfășurarea concursului
Tematica concursului de admitere
Dispoziții generale
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Posturi didactice scoase la concurs
Cărţi recomandate de I.T.P.
Resurse
Concurs pentru ocuparea funcţiei de decan
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane / Evenimente cu caracter ştiinţific
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Traduceri
Centrul de Cercetare „Biblie şi Societate” (CCBS)
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 39997.