Ucenicie radicală, de John Stott

Ucenicie radicală, de John Stott Ucenicie radicală de  John Stott, Grupul editorial „Logos” din Cluj-NapocaUcenicie radicală este cântecul de lebădă al lui John Stott († iulie 2011). În această ultimă carte, el ne invită să medităm la opt caracteristici ale vieţii de credinţă – aspecte care autorul a descoperit din experienţa sa pastorală că sunt mult prea adesea neglijate. Suntem invitaţi, pe rând, să ne amintim că ucenicia creştină este implicit o invitaţie la non-conformism – la a fi diferiţi de lume, o chemare la asemănarea cu Hristos şi la maturitate. Ea nu rămâne însă în sfera spiritualului, ci are implicaţii extrem de practice pentru modul în care ne trăim viaţa pe pământ – este o chemare la grijă faţă de creaţie, la o viaţă de simplitate şi la o viaţă de echilibru. Tulburătoare prin profunzimea sa şi nota personală este prezentarea ultimelor două caracteristici ale uceniciei radicale – chemarea la dependenţă şi îmbrăţişarea morţii.Ucenicie radicală ne invită la autoexaminare. Ea are aceeaşi simplitate şi inconfundabilă claritate a tuturor cărţilor lui Stott. Totodată, conţine invitaţia implicită să medităm la profunzimea ideilor exprimate, la formulele şi termenii cu care am devenit, poate, atât de familiari, încât am uitat ce înseamnă ei cu adevărat şi că trebuie să-i trăim, să-i întruchipăm, nu doar să-i înţelegem teoretic. Este invitaţia de a trăi în mod radical ucenicia pe care am îmbrăţişat-o odată cu chemarea creştină.„Acum, când pun stiloul jos pentru ultima dată (la propriu, pentru că trebuie să vă mărturisesc că nu sunt computerizat), la vârsta de optzeci şi opt de ani, mă încumet să trimit cititorilor mei acest mesaj de rămas bun. […] Privind înainte, sigur că niciunul dintre noi nu ştie care va fi viitorul tiparului şi al cărţilor tipărite. Dar eu am încredere că viitorul cărţilor este asigurat şi că, deşi alături de ele apar şi alte forme, cărţile nu vor fi niciodată înlocuite cu totul. Pentru că ele au ceva unic. Cărţile noastre preferate sunt de mare preţ pentru noi şi chiar ajungem să avem cu ele o relaţie aproape vie şi plină de afecţiune. Oare să fie numai o fantezie faptul că le luăm în mână, le mângâiem şi chiar le mirosim, în semn de apreciere şi afecţiune? Nu mă refer numai la sentimentele autorului pentru ceea ce a scris, ci şi la toţi cititorii şi la bibliotecile lor. Mi-am făcut o regulă să nu citez din vreo carte dacă nu am ţinut-o mai întâi în mână. Aşa că, daţi-mi voie să vă îndemn să continuaţi să citiţi şi să vă încurajaţi rudele şi prietenii să facă la fel. Pentru că acesta este un mijloc al harului mult prea neglijat.” (din Postfaţa autorului)       

×