![]() | Dragi vizitatori, |
I.T.P. este singura instituţie penticostală care asigură cursuri de pregătire pastorală de-a lungul unei perioade de patru ani, finalizaţi printr-un examen în urma căruia absolvenţii devin licenţiaţi.
La nivel academic, urmărim dezvoltarea unui mediu de reflecţie teologică matură, de dezbatere informată şi de interacţiune fecundă cu celelalte confesiuni şi denominaţiuni creştine, din perspectiva distinctă a identităţii noastre penticostale. Prin simpozioanele ştiinţifice organizate şi prin parteneriatele cu alte instituţiile teologice de prestigiu, Institutul Teologic Penticostal urmăreşte să-i echipeze pe studenţi cu o solidă bază biblică şi teologică pentru a răspunde situaţiilor complexe de viaţă pe care le creează societatea prezentului.
În acord cu nevoile Bisericii Penticostale, le oferim actualilor şi viitorilor studenţi un mediu spiritual şi academic propice, formarea caracterului sub îndrumarea unor cadre didactice tinere şi cu mult potenţial, aportul unor profesori vizitatori importanţi şi posibilitatea unei slujiri pastorale în biserici, prin parteneriatele încheiate cu bisericile locale.
Porţile şcolii noastre sunt deschise tuturor celor care simt chemarea de a-şi dedica viaţa în slujba lui Hristos ca predicatori, evanghelişti, misionari, păstori şi învăţători, tuturor celor care se pun sub autoritatea lui Hristos ca Domn şi Mântuitor, care iau Sfânta Scriptură ca „dreptar al învăţăturilor sănătoase”, tuturor celor care vor să fie pilde „în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie” şi semne ale noii creaţii al cărei început este Isus Hristos.
Deşi învăţământul penticostal este unul relativ tânăr, sub mandatele rectorilor precedenţi, Pastor dr. Trandafir Şandru şi Pastor Conf. univ. dr. John Tipei, au fost făcuţi paşi decisivi pentru dezvoltarea lui. Avem o moştenire importantă pe care o preţuim şi pe care vrem să o ducem mai departe cu entuziasm şi pasiune. Drumul care ne stă înainte nu este lipsit de obstacole, dar suntem încrezători că Cel care „până aici ne-a ajutat” o va face cu credincioşie şi de acum înainte.
Închei acest mesaj rezumând într-un singur paragraf scopul şi misiunea şcolii noastre: În puterea făgăduinţei Domnului Isus Hristos, Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti îşi propune să aprindă în fiecare student, prin revărsarea Duhului Sfânt şi prin calitatea formării academice, dragostea pentru Hristos şi Împărăţia Lui, dragostea pentru copiii lui Dumnezeu şi compasiunea pentru cei care încă pribegesc departe de casă.
Rector,












