In memoriam Teodor Pandrea
Despărțirea de oamenii care ne-au marcat și îmbogățit existența ne încarcă întotdeauna de tristețe și jale. În fața durerii cauzate de pierderea cuiva drag cu greu ne putem găsi cuvintele potrivite. Conștient de neputința cuvintelor de a da glas simțămintelor noastre cele mai profunde, aș vrea, în cele ce urmează, să rememorez rolul însemnat pe care fratele Teodor Pandrea l-a avut în viața Institutului Teologic Penticostal. Chiar dacă astăzi este o zi de doliu, iar durerea ne împresoară inimile, mesajul meu stă sub semnul recunoștinței, fiindcă osteneala fratelui Pandrea n-a fost în zadar. Asemenea regelui David, „a slujit oamenilor din vremea lui”, lăsându-ne nouă, celor de la ITP, o moștenire academică bogată.
Alături de fratele Trandafir Șandru, a fost implicat în organizarea ITP-ului, iar procesul de acreditare a școlii, încheiat în timpul ultimului mandat al fr. John Tipei, ar fi fost mult mai anevoios fără eforturile și tenacitatea fratelui Pandrea. Pentru colegii săi, a fost o călăuză neprețuită prin labirintul legislativ românesc. N-a precupețit niciun efort în a-i sfătui și ajuta să-și dezvolte cariera pe cei cărora le fusese dascăl.
Mesajele de condoleanțe și evocările pe care foștii săi studenți le-au lăsat pe bloguri arată cu prisosință respectul și prețuirea pe care aceștia i le poartă. Bogata sa activitate face ca numele Teodor Pandrea să rămână strâns legat de istoria învățămîntului teologic penticostal.
Fratele Teodor Pandrea și-a sfârșit alergarea mai înaine decât am fi crezut, dar și-a împlinit menirea: a format nenumărate generații de studenți și a dat ITP-ului o temelie trainică. A fost o binecuvântare și un dar pentru toți cei care l-au cunoscut. Îi vom păstra o amintire frumoasă, mângâiați de gândul că despărțirea noastră de el nu este finală, ci îl vom revedea la Marea Înviere, împreună cu toți sfinții.
Alături de fratele Trandafir Șandru, a fost implicat în organizarea ITP-ului, iar procesul de acreditare a școlii, încheiat în timpul ultimului mandat al fr. John Tipei, ar fi fost mult mai anevoios fără eforturile și tenacitatea fratelui Pandrea. Pentru colegii săi, a fost o călăuză neprețuită prin labirintul legislativ românesc. N-a precupețit niciun efort în a-i sfătui și ajuta să-și dezvolte cariera pe cei cărora le fusese dascăl.
Mesajele de condoleanțe și evocările pe care foștii săi studenți le-au lăsat pe bloguri arată cu prisosință respectul și prețuirea pe care aceștia i le poartă. Bogata sa activitate face ca numele Teodor Pandrea să rămână strâns legat de istoria învățămîntului teologic penticostal.
Fratele Teodor Pandrea și-a sfârșit alergarea mai înaine decât am fi crezut, dar și-a împlinit menirea: a format nenumărate generații de studenți și a dat ITP-ului o temelie trainică. A fost o binecuvântare și un dar pentru toți cei care l-au cunoscut. Îi vom păstra o amintire frumoasă, mângâiați de gândul că despărțirea noastră de el nu este finală, ci îl vom revedea la Marea Înviere, împreună cu toți sfinții.
