Instruirea voluntarilor pentru Referendum

Aseară 26 septembrie, ora 18.00, la ITPB  a avut o loc o întâlnire pentru instruirea voluntarilor care vor merge în cartierele Bucureștiului, pentru a îndemna oamenii să voteze la Referendumul din 6 și 7 octombrie. Întâlnirea a fost condusă de un reprezentant al Coaliției pentru familie, care le-a explicat celor prezenți care este miza acestui Referendum, și cum pot răspunde într-un mod argumentat manipulărilor pe care presa le aduce în atenția noastră.

Toți cei care au dorit să se implice au primit câte un contract de volntariat în baza căruia vor putea merge în cartierele din București (parcuri, piețe, intersecții etc) să împartă flyere și să motiveze cât mai multe persoane să meargă la vot. Studenții noștri se vor organiza în grupe de câte două-trei persoane și vor merge în zonele din apropierea campusului ITPB. La această întâlnire au fost prezenți și lideri din comunitățile baptiste (care la rândul lor le vor putea explica celor din bisericile unde slujesc ce trebuie să facă în următoarea perioadă) cât și credincioși din bisericile penticostale care vor să se implice activ cu ocazia acestui Referendum.

  

×