Lansare de carte

În această seară (19 nov. a.c.), începând cu orele 17.00, la ITPB a avut loc un eveniment deosebit de important pentru teologia evanghelică românească, și anume lansarea unei importante cărți de introducere la Vechiul Testament. Volumul, editat de prof. dr. Silviu Tatu, cadru didactic la ITPB, este cel de-al doilea (și ultimul) dintr-un proiect menit să acopere toate cărțile Vechiului Testament. Un prim volum, ce cuprinde studii introductive la Pentateuh și cărțile istorice, a apărut în anul 2016. Cartea de față completează aceste studii, cu introduceri la cărțile profetice și poetice.
 
În cadrul evenimentului au luat cuvântul dr. Romulus Ganea, gazda evenimentului, dr. Silviu Tatu, editorul volumului, dar și dr. Daniel Fărcaș și Vasile Gabrian, din partea editurii Casa Cărții. După eveniment, studenții și toți cei prezenți au putut achiziționa volumul lansat, dar și alte titluri publicate de Casa Cărții, cu 30% reducere. Le mulțumim partenerilor de la Casa Cărții, precum și tuturor celor prezenți la eveniment și așteptăm cu interes noi evenimente publiciste de mare impact pentru comunitatea teologică evanghelică românească.
 
Mai multe fotografii puteți vedea în galeria foto a siteul nostru, pe pagina de facebook și pe profilul de instagram.
×