Mesaj din partea Președintelui Cultului Penticostal și a Rectorului ITPB către bisericile penticostale

Iubiți frați slujitori,

Anul universitar 2016-2017 se apropie de încheiere, dar pentru noi, cei din conducerea școlii, nu vine vacanța ci, cu ajutorul Domnului, începerea proiectului de dezvoltare a campusului. După cum veți citi în nr.4/mai 2017 al foii de informare ITPB, nevoia de spațiu pentru cazare și săli de curs devine din ce în ce mai mare. Pentru a începe lucrările de construcție avem nevoie de resurse financiare și de aprobări din partea Primăriei Municipiului București, de aceea vă rugăm să vă uniți împreună cu noi în rugăciune pentru a căpăta trecere în fața autorităților.

De asemenea, vă rugăm să ne sprijiniți și financiar; pentru a putea începe construcția avem nevoie de suma de 800.000 €, iar jumătate din această sumă este neacoperită.

Consiliul Bisericesc al Cultului Crestin Penticostal a decis ca în toate bisericile penticostale, în ziua de Rusalii, să fie făcute colecte speciale pentru sprijinirea lucrărilor de construcție de la Institut. Avand în vedere nevoia mare de sprijin financiar din acest moment, precum și importanța lucrării de pregătire a viitorilor slujitori, vă rugam stăruitor sa făceți această binefacere.

 Vă mulțumim tuturor fraților și bisericilor care sunt alături de Institutul Teologic Penticostal din București și dorim ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să răsplătească efortul dumneavoastră.

Cu recunoștință,

Pastor Lector univ.dr. Ioan Brie

Rector ITPB

×