Misiune în Bucovina și Ucraina

 

Daniel Gorban, student în anul II, ne povestește despre misiunea din zona Bucovinei și din Cernăuți, Ucraina:

„În perioada 24-27 martie 2017 am avut harul de a sluji împreună cu o parte din colegiii de la Institutul Teologic Penticostal din București și cu pastorul studenților de la ITPB, Emil Meștereagă, în Bucovina și Ucraina.
Cu această ocazie am vizitat și Colegiul Biblic „Vocea Evangheliei” din orașul Cernăuți, Ucraina, unde am fost prezenți vineri seară și sâmbătă: vineri seară ne-am bucurat de o părtășie deosebită cu studenții și tinerii evanghelici români care locuiesc în Cernăuți, iar  sâmbătă dimineață a fost o întâlnire cu directorul școlii, Constantin Cuciurean.
Sâmbătă după amiază am revenit în Romania și am slujit în biserica din Voitinel, jud. Suceava. Duminică ne-am împărțit în 4 echipe și am slujit în bisericile din localitățile Bivolărie, Straja, Falcău și Brodina, iar duminică seară am fost prezenți în alte biserici penticostale, și anume Bilca, Vicovu de Sus, „Betel” Rădăuți și „Betel” Ițcani, Suceava.
Luni dimineață am avut parte de un timp binecuvântat la capela liceului teoretic „Filadelfia”, Suceava, alături de elevii claselor a XI-a și a-XII-a.
A fost un timp binecuvântat, un timp plin de multe activități care au avut un rol important în consolidarea relațiilor dintre studenți, în promovarea lucrării de la Institut, dar și în întărirea relațiilor dintre biserici și școala noastră. Studenții care au făcut parte din echipă au fost: Boștiog Florin, Contor Dumitru, Trifoi Avram, Vreme Ruben, Creța Sergiu, Gavrilaș Timotei, Cuth Ivan.

Mai multe fotografii aici.

 

 

×