Refendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului

    Referendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului

    Referendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului s-a desfăşurat la data de 22 iunie 2011, conform metodologiei de desfăşurare a referendumului la ITPB şi cu respectarea OM 4062 din 15 aprilie 2011. A fost organizată o singură secţie de votare, datorită faptului că Instituţia funcţionează cu o singură facultate. Toţi membrii comisiei de organizare a referendumului au fost prezenţi.
    S-au prezentat la urne 13 alegători (b) din cei 16 alegători prevăzuţi în listele electorale (a). Fiecare a fost identificat, conform prevederilor legale, pe baza actului de identitate, cu verificarea CNP-ului. Numărul buletinelor de vot ridicate de la MECTS a fost de 20 (c).
    În urma votării, au fost consemnate următoarele rezultate :
-    Numărul total al voturilor valabil exprimate (h) este 13 (treisprezece), din care 0 (zero) au fost pentru opţiunea “pe bază de concurs public” (h1) şi13 (treisprezece) pentru opţiunea „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal” (h2).
-    Numărul voturilor nule (f) a fost de 0 (zero), iar a voturilor albe (g) de 0 (zero).
-    În consecinţă, numărul total al voturilor neîntrebuinţate şi anulate este de 7 (şapte).

Nu s-au semnalat întâmpinări, contestaţii şi drept urmare, nu s-a procedat la soluţionarea unor asemenea cereri. Starea sigiliului de pe urnă la încheierea votării a fost intactă.
Rezultatul referendumului, în baza voturilor exprimate, validează, în unanimitate, opţiunea desemnării rectorului pe bază de „alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal.”
Rezultatul referendumului şi procesul de votare au fost validate în şedinţa Biroului Senatului ITPB din data de 24 iunie 2011.
  Despre I.T.P. Admitere Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi Licenţă Alegeri ITPB 2012
  Acreditare
Conducerea I.T.P.
Consiliul Director al I.T.P.
Consiliul Pastoral al I.T.P.
Director de dezvoltare I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Informații cu caracter general
Locuri neocupate pt. an univ. 2012-2013
Înscrierea candidaților
Desfășurarea concursului
Tematica concursului de admitere
Dispoziții generale
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Posturi didactice scoase la concurs
Cărţi recomandate de I.T.P.
Resurse
Concurs pentru ocuparea funcţiei de decan
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane / Evenimente cu caracter ştiinţific
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Traduceri
Centrul de Cercetare „Biblie şi Societate” (CCBS)
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 40181.