Tabara de rugăciune

Tabara de rugăciune a studenților și profesorilor de la ITPB a devenit, pentru școala noastră, un obicei bun pe care dorim să-l păstrăm cât mai mult timp de acum înainte. Anul acesta, tabara de rugăciune a avut loc în perioada 27 – 31 mai, la Râu Sadului, județul Sibiu. Principalele puncte din program au fost momentele de rugăciune în comun sau individual, scurte mesaje din Biblie, laudă și închinare prin cântare; însă nu au lipsit nici pauzele de socializare și activitățile sportive. Studenții au avut oportunitatea de a întări relațiile cu colegii lor, de a asculta mărturii încurajatoare și de a medita la Cuvântul lui Dumnezeu într-un cadru diferit de cel din campus.

Pe lângă cadrele didactice de la ITPB, în tabara de rugăciune au slujit următorii invitați: Florin Pantea din Fodora, jud. Sălaj (prooroc); pastor Iosif Ignat, care a fost însoțit de alți doi slujitori din zona Sebeșului; Pastorul Victor Câmpean, din Bistrița.

Iată și câteva impresii din partea a doi studenți:

Tabăra de rugăciune a fost o experiență care s-a ridicat mult deasupra așteptărilor noastre. Mai ales pentru noi, cei din anul I, acest eveniment a avut drept scop regăsirea reperelor în ce privește slujirea noastră și detașarea de tot ce înseamnă cotidian pentru a ne concentra pe relația noastră cu Dumnezeu. După ce am intrat în ritmul impus de cei care au mai trăit astfel de experiențe, am realizat că nu e nimic altceva ce ne-am dori să facem, decât să stăm în rugăciune. Momentele de părțășie cu frații profesori, colegii și invitații au fost minunate, iar Dumnezeu a fost cu adevărat prezent și a ascultat rugăciunile noastre. El este Cel care a primit închinarea și lauda noastră, iar noi am fost făcuți părtași binecuvântărilor cerești prin prezența Sa, exprimată atât prin părtășie frățească, cât și prin manifestarea darurilor de prorocie sau prin vestirea Cuvântului. Toate momentele de rugăciune și discuții ne-au dat tuturor un nou avânt și o nouă perspectivă asupra lucrării pe care o avem de făcut: de a pune Cuvântul lui Dumnezeu în mâna și în inima oamenilor.

Vidoni Natanael, anul I

Tabăra de rugăciune a fost una edificatoare; am simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod autentic. În aceste zile petrecute departe de București am avut un timp binecuvântat alături de colegi și profesori. Totodată, activitățile din tabără au reprezentat o oportunitate prin care am interacționat și am consolidat relațiile cu colegii din anii superiori.                                                                              Petruț Ruben, anul II

Mai multe fotografii puteți găsi în galeria foto a siteului nostru.

×