Târgul Gaudeamus 2017

Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, ajuns la ediția cu numărul 24, va avea loc în perioada 22-26 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.
Biletul de intrare este de 5 lei, iar abonamentul valabil pe toată perioada târgului este de 10 lei. Studenții și cadrele didactice beneficiază de intrare liberă, pe baza legitimației/carnetului de student.

Sâmbătă, 25 noiembrie, orele 17.00, în cadrul târgului de carte, va avea loc și lansarea volumului „Biblia după textul ebraic. Geneza” la care au contribuit și Prof.univ.dr. Silviu Tatu și Conf.univ.dr. Emanuel Conțac.

Câteva dintre editurile de interes pentru studenții și profesorii ITPB, care vor fi prezente la Gaudeamus, sunt: Casa Cărții (standul 207), editura Galaxia Gutenberg (standul 212), Humanitas (standul 42), editura Egumenița (standul 208), Doxologia (standul 213). Pentru a vedea toate edituriile prezente și amplasarea lor, click aici.

Președintele de onoare al Târgului Gaudeamus va fi dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec, iar invitatul de onoare al acestei ediții va fi Comisia Europeană.

Sursă foto – aici.

×