Tradiţii despre Anticrist − O introducere în „anticristologie”
Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti a fost în data de 06 aprilie 2011 gazda conferinţei cu titlul Tradiţii despre Anticrist − O introducere în „anticristologie”, susţinută de patrologul Cristian Bădiliţă, ocazie cu care a fost lansată şi ediţia a doua revizuită a cărţii sale intitulate Manualul de anticristologie, publicată la Editura Vremea.
După mesajul de bun-venit, rostit de către Rectorul I.T.P., conf. dr. Corneliu Constantineanu şi rugăciunea de invocare a prezenţei divine, înălţată de pastorul lect. drd. Eugen Jugaru, a urmat prezentarea invitatului serii, prezentare făcută de lect. dr. Emanuel Conţac.
Prelegerea d-lui Cristian Bădiliţă s-a constituit sub forma unei succinte treceri în revistă a credinţelor despre Antichrist, care se regăsesc atât în concepţiile pre-creştine, cât şi în sânul bisericii primare. Astfel au fost prezentate cele patru modele precreştine, care aveau la baza mituri precum cel al confruntării cosmogonice între Bine şi Rău (chaoskampf), cel al adversarului (Beliar, Mastema, Satan) şi tradiţii precum cea a Pseudoprofetului, prezentă de-a lungul Vechiului Testament (vezi Deut. 13: 1-6; 18: 18-22 etc) sau tradiţia Tiranului de la sfârşitul istoriei (o contribuţie importantă o are, aici, cartea lui Daniel).
„Dosarul Antihristului”, corpusul de texte biblice care vorbesc despre acest subiect, este completat cu pericopele noutestamentare, cum ar fi Apoc. 11 şi 13 şi 2 Tes. 2. Demn de remarcat, spune dr. Bădiliţă, este faptul că nu se poate vorbi despre o evoluţie a Anticristului, văzută dicaronic, ci de o metamorfozare a lui: el îşi schimbă mereu identitatea în funcţie de intenţia teologică a scriitorilor, astfel că fiecare „portret” pe care părinţii bisericeşti i l-au făcut este important şi merită luat în calcul.
În primele secole creştine au fost scriitori care au acordat subiectului o atenţie deosebită. Un prim autor prezentat a fost Irineu al Lyonului care, în tratatul său Adversus haeresis, realizează, în cartea a V-a, o „monografie” a lui Anticrist, apărută într-un moment de răscruce pentru biserică, în care se produce o demarcare clară de iudaism (Irineu crede că Antcrist va fi un descendent al tribului lui Dan, care va rezidi Templul, pe care Hristos, prin jertfa Sa, l-a făcut caduc, scopul lui fiind acela de a se reveni la status-quo-ul de dinainte de Hristos). La Irineu apare teoria recapitulării (lat. recapitulatio), care susţine că Hristos recapitulează toată istoria binelui, în timp ce Anticristul recapitulează răul, începând cu Căderea şi continuând până la escaton.
Hipolit al Romei realizează, la rândul său, o monografie a Antihristului, concepută sub forma unor opoziţii (nouă la număr) între Hristos şi Anticrist. Lucrare, intitulată De Cristo et Anticristo, urmăreşte modul în care imaginile folosite pentru descrierea lui Hristos vor fi preluate de „fiul perzării” pentru a se prezenta pe sine, însă episcopul Romei atrage atenţia că aceste imagini sunt distorsionate; dacă, de exemplu, Hristos este prezentat ca un Leu (avându-se în vedere autoritatea sa regală), Anticristul se va aseamăna ca un leu, dar numai în ceea ce priveşte violenţa destructivă. Printre alte astfel de opoziţii se numără şi cele referitoare la trimiterea de apostoli (adevăraţi, respectiv mincinoşi), aplicarea pecetei (sfragis- pecetea lui Hristos şi charagma (semnul fiarei)- a Anticristului) etc.
Scriitorii bisericeşti de mai târziu au continuat studiul acestei teme dar, după cum aminteam deja, au creionat alte portrete ale Anticristului. Astfel Origen (sec. II-III d. Hr.) consideră că, de vreme ce Hristos este Logosul divin, Anticristul se va prezenta sub forma unui „Fals Logos”, capabil să corupă minţile oamenilor; se pune, aşadar, semnul echivalenţei între Anticrist şi falsa interpretare a textului Scripturii.
Nu în ultimul rând, Augustin (sec. IV-V d. Hr.) este de părere că toţi cei care păcătuiesc, chiar numindu-se creştini, sunt, de fapt, nişte anticrişti (episcopul de Hippo se bazează pe scrierile sf. Ioan, care spunea: „ei au ieşit din mijlocul nostru”- 1 Ioan 2:19); Augustin oferă, totodată, o listă întreagă de păcate care ne-ar putea „recomanda” drept anticrişti.
După prelegerea d-lui Bădiliţă a urmat un timp destinat întrebărilor, toţi cei care au dorit lămuriri având posibilitatea de a le primi. La final, participanţii la conferinţă şi-au putut procura Manualul de anticristologie, care a fost pus la dispoziţia lor la un preţ redus, de 18 Ron.
Scriitorii bisericeşti de mai târziu au continuat studiul acestei teme dar, după cum aminteam deja, au creionat alte portrete ale Anticristului. Astfel Origen (sec. II-III d. Hr.) consideră că, de vreme ce Hristos este Logosul divin, Anticristul se va prezenta sub forma unui „Fals Logos”, capabil să corupă minţile oamenilor; se pune, aşadar, semnul echivalenţei între Anticrist şi falsa interpretare a textului Scripturii.
Nu în ultimul rând, Augustin (sec. IV-V d. Hr.) este de părere că toţi cei care păcătuiesc, chiar numindu-se creştini, sunt, de fapt, nişte anticrişti (episcopul de Hippo se bazează pe scrierile sf. Ioan, care spunea: „ei au ieşit din mijlocul nostru”- 1 Ioan 2:19); Augustin oferă, totodată, o listă întreagă de păcate care ne-ar putea „recomanda” drept anticrişti.
După prelegerea d-lui Bădiliţă a urmat un timp destinat întrebărilor, toţi cei care au dorit lămuriri având posibilitatea de a le primi. La final, participanţii la conferinţă şi-au putut procura Manualul de anticristologie, care a fost pus la dispoziţia lor la un preţ redus, de 18 Ron.
Articol de Dragoş Ştefănică
