SIMPOZIONULUI INTERNAŢIONAL
Ucenicizarea – mandatul bisericii contemporane
Bucureşti, 5-6 mai 2011
Articol scris de Dragoș Ștefănică
Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti a găzduit, pe 5-6 mai a.c., simpozionul cu tema Ucenicizarea – mandatul bisericii contemporane. Acest eveniment i-a adus împreună pe studenţii şi profesorii de la I.T.P. şi diferite personalităţi teologice din România şi de peste hotare.
Prima zi a simpozionului a cuprins trei sesiuni de comunicări ştiinţifice, moderate de cadre didactice ale Institutului, şi anume pastor conf. dr. Corneliu Constantineanu, Rectorul I.T.P, pastor conf. dr. John F. Tipei şi respectiv presbiter lect. dr. Ciprian Terinte. Primul vorbitor, prof. dr. Hans Klein, a susţinut referatul intitulat „Ucenicia în Evanghelia după Ioan” în care a arătat că, pentru sf. apostol, ucenicia înseamnă mai mult decât urmarea lui Hristos: înseamnă rămânere necurmată alături de El, în mijlocul comunităţii creştine pe care ucenicul este chemat s-o iubească. Pastorul lect. dr. Ioan Brie a prezentat lucrarea intitulată „Teoria parabolei şi ucenicia în Marcu 4: 1-34”, prin care a demonstrat că pericopa amintită nu se află în contradicţie cu mesajul general de chemare la pocăinţă propovăduit de Isus Hristos; cu toate acestea, înţelegerea corectă a „enigmelor” creştine presupune apartenenţa la grupul ucenicilor lui Isus, spune dr. Brie.
Următorul referat, prezentat de conf. dr. Marcel Măcelaru, s-a intitulat „A Phenomenology of Discipleship in Biblical Times”. Profesorul din Osijek a arătat Vechiul Testament cunoaşte ucenicia, dar accentul se pune pe comunitatea de ucenici mai degrabă decât pe indivizi, luaţi în mod particular. Astfel, V. T. ne arată că au existat câteva comunităţi care au practicat ucenicia: comunitatea fiilor proorocilor, şcoala rabinilor, scribii/cărturarii (aparţinând tradiţiei iniţiate de Ezra). Însă dincolo de aceste comunităţi, care scapă unor analize exacte, V. T. prezintă şi o formă de „ucenicie a poporului”, în cadrul căreia Dumnezeu Însuşi se ocupă de israeliţi ca de propriii ucenici.
De la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”, din cadrul Universităţii din Bucureşti, a participat la simpozion lect. dr. Alex Mihăilă cu prezentarea „Convertirea străinilor între Rut şi Ezdra/Neemia”. Lucrarea a evidenţiat condiţiile în care neevreii se puteau bucura de religia iudaică, dat fiind faptul că unele texte vetero-testamenare vorbesc despre excluderea altor etnii, în timp ce alte scrieri le sunt favorabile. Ca o aplicaţie practică, desprinsă în urma studiului, s-a spus că o comunitate trebuie să se definească bine pe sine pentru a se putea deschide spre exterior.
Pastorul lect. dr. Octavian Baban a încheiat a doua sesiune de comunicări, susţinând lucrarea „Exigenţe şi paradigmele uceniciei în Epistola către Evrei”. Dr. Baban susţine că înaintea destinatarilor epistolei au fost aşezate modele de comportament pe care ei trebuiau să-l imite sau, dimpotrivă, să le evite. Aceste modele formează tot atâtea paradigme de ucenicie: paradigma eroilor credinţei, paradigma hristică, paradigma familiei sau cea a ascultării de lideri.
După masa de prânz au urmat ultimele trei prezentări ale zilei. Astfel, presbiterul conf. dr. Dănuţ Jemna a vorbit despre „Principiul autorităţii în ucenicia creştină”, arătând că relaţia dintre ucenic şi „maestru” trebuie caracterizată de autoritate. Ucenicul trebuie, ba chiar are nevoie să se supună autorităţii părintelui său spiritual, relaţia dintre cei doi fiind, clar, una asimetrică. Drd. Daniel Oprean a prezentat referatul intitulat „Gramatica uceniciei: reflecţii din călătoria spirituală a Apostolului Pavel” în care, plecând de la experienţele apostolului, a dovedit că orice ucenic trebuie să parcurgă un proces al devenirii, proces care cuprinde latura transformării vieţii, cea a creşterii/formării şi, nu în ultimul rând, latura sacrificială, sau a lepădării de sine. Ultima comunicare a zilei a fost adusă de pr. dr. Marian Vild: „Raportul dintre părinte-fiu/ucenic în contextul dezbinării Bisericii din Corint după 1 Cor. 1-4”. Dr. Vild observă că Pavel, deşi se bucura de poziţia sa de părinte spiritual al corintenilor, nu accepă să fie el în centrul atenţiei lor, ci oferă locul, cu smerenie, lui Hristos, pentru că întotdeauna un adevărat ucenic al lui Hristos nu se va propune pe sine în relaţia cu fiii spirituali, ci-L va lăsa pe Domnul să troneze în vieţile lor.
Referatul pastorului conf. dr. Marius Cruceru, „Modele concurente de curriculă în şcolile evanghelice româneşti şi propunere alternativă”, a deschis ultima sesiune de comunicări ştiinţifice, care a avut loc a doua zi, de 6 mai. Invitatul consideră că, pentru o ucenicie rodnică, profesorul evanghelic trebuie să petreacă timp împreună cu studenţii săi, în afara orelor de curs. Relaţia profesor-student trebuie să fie una de tipul mentor-ucenic; iar secretul uceniciei constă în „cheltuirea, de către cei doi, a unui tezaur de timp împreună”. Următorul vorbitor, dr. Steve Hardy, a discutat despre „Discipleship by Community, the powerful impact of the invisible curriculum”. Dr. Hardy a atras atenţia asupra faptului că ceea ce studenţii văd petrecându-se în şcoală vor practica şi în viaţa de slujire, de aceea, pentru ca studenţii să ajungă buni ucenici, este nevoie ca mai întâi profesorii lor să fie nişte buni ucenici ai lui Isus.
O lucrare care îmbină ucenicia cu etica, „Discipleship as Ethical Command: Reflections from the Ethics of Karl Barth”, a fost susţinută de către pastorul lect. dr. Eric Titus. Specialistul în teologia lui Barth a arătat că, pentru prolificul scriitor german, a fi creştin adevărat presupune a fi ucenic. Ucenicia este privită ca o etică de viaţă; creştinul trebuie să asculte de porunci precum: „trăieşte!” sau „nu ucide”, dar ucenicia presupune şi sacrificiul de sine: în conflictul dintre „mine” şi „tine” sunt chemat să cedez, iar dacă este nevoie, să-mi dau însăşi viaţa pentru aproapele meu.
Ultima prezentare a simpozionului a fost cea a dr. Dănuţ Mănăstireanu, care a vorbit despre „Ucenicia creştină în context post-comunist”. Observaţiile dr. Mănăstireanu, deşi dureroase, sunt pertinente: România încă nu a învăţat să trăiască în democraţie. Metafora exodului ni se poate asocia cu uşurinţă: avem nevoie de mai mult timp pentru ca să ne eliberăm de comunismul din noi. Tocmai de aceea suntem atenţionaţi asupra faptului că oamenii deformaţi de robie nu pot „produce” oameni liberi. Concluzia vorbitorului a fost aceea că e nevoie de o nouă abordare a lumii în noul context, cel actual; starea în care ne aflăm nu permite o abordare de tipul „Christ against culture”, ci ne determină să lucrăm cu toate resursele de care dispunem, pentru a împlini, astfel, voia lui Dumnezeu cu privire la noi.
Următorul referat, prezentat de conf. dr. Marcel Măcelaru, s-a intitulat „A Phenomenology of Discipleship in Biblical Times”. Profesorul din Osijek a arătat Vechiul Testament cunoaşte ucenicia, dar accentul se pune pe comunitatea de ucenici mai degrabă decât pe indivizi, luaţi în mod particular. Astfel, V. T. ne arată că au existat câteva comunităţi care au practicat ucenicia: comunitatea fiilor proorocilor, şcoala rabinilor, scribii/cărturarii (aparţinând tradiţiei iniţiate de Ezra). Însă dincolo de aceste comunităţi, care scapă unor analize exacte, V. T. prezintă şi o formă de „ucenicie a poporului”, în cadrul căreia Dumnezeu Însuşi se ocupă de israeliţi ca de propriii ucenici.
De la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”, din cadrul Universităţii din Bucureşti, a participat la simpozion lect. dr. Alex Mihăilă cu prezentarea „Convertirea străinilor între Rut şi Ezdra/Neemia”. Lucrarea a evidenţiat condiţiile în care neevreii se puteau bucura de religia iudaică, dat fiind faptul că unele texte vetero-testamenare vorbesc despre excluderea altor etnii, în timp ce alte scrieri le sunt favorabile. Ca o aplicaţie practică, desprinsă în urma studiului, s-a spus că o comunitate trebuie să se definească bine pe sine pentru a se putea deschide spre exterior.
Pastorul lect. dr. Octavian Baban a încheiat a doua sesiune de comunicări, susţinând lucrarea „Exigenţe şi paradigmele uceniciei în Epistola către Evrei”. Dr. Baban susţine că înaintea destinatarilor epistolei au fost aşezate modele de comportament pe care ei trebuiau să-l imite sau, dimpotrivă, să le evite. Aceste modele formează tot atâtea paradigme de ucenicie: paradigma eroilor credinţei, paradigma hristică, paradigma familiei sau cea a ascultării de lideri.
După masa de prânz au urmat ultimele trei prezentări ale zilei. Astfel, presbiterul conf. dr. Dănuţ Jemna a vorbit despre „Principiul autorităţii în ucenicia creştină”, arătând că relaţia dintre ucenic şi „maestru” trebuie caracterizată de autoritate. Ucenicul trebuie, ba chiar are nevoie să se supună autorităţii părintelui său spiritual, relaţia dintre cei doi fiind, clar, una asimetrică. Drd. Daniel Oprean a prezentat referatul intitulat „Gramatica uceniciei: reflecţii din călătoria spirituală a Apostolului Pavel” în care, plecând de la experienţele apostolului, a dovedit că orice ucenic trebuie să parcurgă un proces al devenirii, proces care cuprinde latura transformării vieţii, cea a creşterii/formării şi, nu în ultimul rând, latura sacrificială, sau a lepădării de sine. Ultima comunicare a zilei a fost adusă de pr. dr. Marian Vild: „Raportul dintre părinte-fiu/ucenic în contextul dezbinării Bisericii din Corint după 1 Cor. 1-4”. Dr. Vild observă că Pavel, deşi se bucura de poziţia sa de părinte spiritual al corintenilor, nu accepă să fie el în centrul atenţiei lor, ci oferă locul, cu smerenie, lui Hristos, pentru că întotdeauna un adevărat ucenic al lui Hristos nu se va propune pe sine în relaţia cu fiii spirituali, ci-L va lăsa pe Domnul să troneze în vieţile lor.
Referatul pastorului conf. dr. Marius Cruceru, „Modele concurente de curriculă în şcolile evanghelice româneşti şi propunere alternativă”, a deschis ultima sesiune de comunicări ştiinţifice, care a avut loc a doua zi, de 6 mai. Invitatul consideră că, pentru o ucenicie rodnică, profesorul evanghelic trebuie să petreacă timp împreună cu studenţii săi, în afara orelor de curs. Relaţia profesor-student trebuie să fie una de tipul mentor-ucenic; iar secretul uceniciei constă în „cheltuirea, de către cei doi, a unui tezaur de timp împreună”. Următorul vorbitor, dr. Steve Hardy, a discutat despre „Discipleship by Community, the powerful impact of the invisible curriculum”. Dr. Hardy a atras atenţia asupra faptului că ceea ce studenţii văd petrecându-se în şcoală vor practica şi în viaţa de slujire, de aceea, pentru ca studenţii să ajungă buni ucenici, este nevoie ca mai întâi profesorii lor să fie nişte buni ucenici ai lui Isus.
O lucrare care îmbină ucenicia cu etica, „Discipleship as Ethical Command: Reflections from the Ethics of Karl Barth”, a fost susţinută de către pastorul lect. dr. Eric Titus. Specialistul în teologia lui Barth a arătat că, pentru prolificul scriitor german, a fi creştin adevărat presupune a fi ucenic. Ucenicia este privită ca o etică de viaţă; creştinul trebuie să asculte de porunci precum: „trăieşte!” sau „nu ucide”, dar ucenicia presupune şi sacrificiul de sine: în conflictul dintre „mine” şi „tine” sunt chemat să cedez, iar dacă este nevoie, să-mi dau însăşi viaţa pentru aproapele meu.
Ultima prezentare a simpozionului a fost cea a dr. Dănuţ Mănăstireanu, care a vorbit despre „Ucenicia creştină în context post-comunist”. Observaţiile dr. Mănăstireanu, deşi dureroase, sunt pertinente: România încă nu a învăţat să trăiască în democraţie. Metafora exodului ni se poate asocia cu uşurinţă: avem nevoie de mai mult timp pentru ca să ne eliberăm de comunismul din noi. Tocmai de aceea suntem atenţionaţi asupra faptului că oamenii deformaţi de robie nu pot „produce” oameni liberi. Concluzia vorbitorului a fost aceea că e nevoie de o nouă abordare a lumii în noul context, cel actual; starea în care ne aflăm nu permite o abordare de tipul „Christ against culture”, ci ne determină să lucrăm cu toate resursele de care dispunem, pentru a împlini, astfel, voia lui Dumnezeu cu privire la noi.
