Vizita echipei de la CRST

Astăzi, 5 noiembrie 2017, îi avem alături de noi pe reprezentanții școlii de misiune transculturală – CRST din Agigea. Studenții Institutului au avut oportunitatea să afle mai multe detalii despre CRST direct de la Ileana Hrișcă – directorul școlii, de la Florin Duciuc – pastorul studenților CRST și de la Gabriel Schmalberger (absolvent ITPB) – decanul CRST. Alături de membrii din echipa de conducere a școlii de misiune au fost și 4 studenți (doi dintre ei din anul I și doi în anul II) care le-au povestit studenților noștri despre modul în care Dumnezeu le-a pus pe inimă să se pregătească în devenirea lor ca misionari. Timpul petrecut împreună a fost unul binecuvântat și ne dorim ca Dumnezeu să binecuvânteze aceste două instituții de învățământ care pregătesc misionari și slujitori pentru Biserica Lui.

Centrul Român de Studii Transculturale are misiunea de a pregăti, într-un cadru de excelență, creștini români în vederea trimiterii lor ca misionari la popoarele neevanghelizate. Programul de instruire se întinde pe durata a doi ani, timp în care se pune accent pe cursuri specifice de misiune, cursuri biblice de bază și practică misionară în afara țării. Printre profesorii CRST se numără și Emil Meștereagă, pastorul studenților ITPB.
Pentru mai multe detalii, puteți intra pe site-ul CRST.

Pentru mai multe fotografii de la întâlnirea de azi, vizitați pagina noastră de facebook.

×