Începând cu anul universitar 2010-2011, a fost inaugurată seria prelegerilor anuale ITP, la care vor fi invitaţi profesori de renume şi/sau personalităţi creştine marcante care au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea educaţiei teologice şi la viaţa şi misiunea Bisericii. Prelegerile au ca scop prezentarea unor teme importante şi relevante pentru misiunea Institutului pentru a stimula cercetarea teologică.
În primul an (2010-2011) a fost invitat Prof. dr. Peter Kuzmic, rectorul ETF din Osijek, Croaţia. El a ţinut o serie de prelegeri intitulate „Provocări şi transformari ale misiunii creştine în contextual socio-politic contemporan.”
În anul universitar (2011-2012), invitatul este Prof. dr. Amos Yong. El este J. Rodman Williams Professor of Theology la Regent University, School of Divinity, in Virginia, USA. În zilele de 22-23 iunie 2012, Prof dr. Amos Zong va ţine o serie de trei prelegeri despre: ”Global Pentecostalism,” ”Pentecostal Theology” şi ”Pentecostalism & Society.”