Secretul mesianic în Evanghelia după Marcu. Rezolvarea unei enigme biblice

secretul

„Secretul mesianic în Evanghelia după Marcu. Rezolvarea unei enigme biblice” de Pastor lector univ. dr. Ioan Brie

Teza de doctorat a pastorului Lector univ. dr. Ioan Brie, „Secretul mesianic în Evanghelia după Marcu - Rezolvarea unei enigme biblice”, susţinută în anul 2009 la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca, a fost publicată recent la Editura Universității din Oradea. (Pentru comenzi vezi aici.)

Lucrarea domnului Brie este prima lucrare de referinţă pe tema secretului mesianic marcan, scrisă de un teolog român, care, efectiv împinge înainte limitele cercetării biblice marcane, provocându-l pe biblistul contemporan la o regândire a teologiei lui Marcu. Cu siguranţă că cititorul avizat va primi cartea cu mare interes şi că va fi provocat spre un răspuns. (Pastor Prof. univ. dr. Hans KLEIN)

O lucrare de specialitate, ca cea a domnului Ioan Brie, se impunea demult. Încercarea autorului de a aborda hristologia marcană, din perspectiva precizării funcţiei motivului secretului mesianic în relaţia dintre Marcu şi propria sa comunitate, merită toată atenţia specialiştilor. O asemenea evaluare a teologiei marcane socotesc că poate să însemne un punct de referinţă în conturarea unei hristologii comparative a Evangheliilor sinoptice, în care Marcu poate constitui un reper aparte, provocator. Lucrarea de faţa se arată a fi un astfel de reper. (Pr. prof. univ. dr. Stelian TOFANĂ)

Aveţi în mână prima monografie pe hristologia marcană scrisă în spaţiul românesc. Dr. Ioan Brie îşi aduce propria contribuţie la elucidarea motivului „secretului mesianic” din Evanghelia lui Marcu, propunând o soluţie originală şi plauzibilă. În opinia sa, esenţa secretului mesianic marcan este dată de suprapunerea hristologiei cu ucenicia în contextul teologiei crucii. O carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca celor pasionaţi de textul Bibliei.
(Pastor Conf. univ. dr. John F. TIPEI)
 
* * *

Până în secolul al XIX-lea s-a crezut că Evanghelia lui Marcu este o abreviere a Evangheliei lui Matei, motiv pentru care nu s-a bucurat de un prea mare interes din partea teologilor. În secolul al XIX-lea cercetarea teologică a stabilit că Marcu este cea mai veche evanghelie şi că Matei şi Luca au folosit textul marcan în redactarea propriilor evanghelii. Odată cu stabilirea priorităţii Evangheliei lui Marcu faţă de celelalte evanghelii, interesul faţă de studiile marcane a crescut exponenţial. Marcu îşi scrie evanghelia ca membru al comunităţii creştine şi pentru comunitatea creştină. Coordonata centrală a Evangheliei lui Marcu este hristologia. Preocuparea esenţială a lui Marcu este să ofere răspunsul corect la întrebarea cine este Isus. Încă din primele cuvinte ale evangheliei sale, Marcu anunţă că Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Marcu 1:1). Pe parcursul evangheliei, Marcu urmăreşte cu consecvenţă să aprofundeze sensul mesianismului lui Isus şi al filiaţiei sale divine. Unul dintre elementele majore specific marcane, cu ajutorul căruia Marcu pune în evidenţă identitatea şi destinul lui Isus, este motivul secretului mesianic. 
Obiectul tezei de doctorat Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu este să identifice şi să aprofundeze motivul secretului mesianic marcan, să stabilească sensul secretului mesianic, funcţia teologică pe care motivul secretului o are în cadrul teologiei narative marcane, precum şi modul în care motivul secretului mesianic contribuie la conturarea hristologiei evangheliei a doua.

1.Cuprinsul tezei de doctorat Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu
Teza de doctorat Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu conţine patru capitole principale, care sunt precedate de un capitol introductiv şi urmate de concluzii şi aparatul bibliografic. În introducere este identificat obiectul cercetării, este anunţat argumentul tezei şi este stabilită metodologia de lucru şi scopul lucrării. De asemenea sunt clarificate câteva delimitări, care demarchează liniile principale ale cercetării. Pornind de la observaţia că cercetarea teologică precedentă s-a concentrat pe studierea motivului secretului mesianic în sine, neglijând raportul dintre motivul secretului mesianic şi temele marcane adiacente, în introducere se observă că sensul, raţiunea şi funcţia motivului secretului mesianic ar putea să se găsească în relaţia dintre Marcu şi propria sa comunitate şi în raportul dintre hristologie şi ucenicie.
În capitolul 1, intitulat Teoria secretului mesianic şi cele mai importante interpretări, sunt prezentate şi evaluate critic cele mai importante soluţii şi interpretări oferite de cercetători motivului secretului mesianic marcan, începând de la William Wrede (1901) şi până în prezent.
În capitolul 2, intitulat Motivul şi conţinutul secretului mesianic, sunt identificate, clasificate şi analizate exegetic pericopele marcane care conţin motivul secretului mesianic şi sunt formulate concluziile teologice care se impun analizei făcute. Pericopele marcane care se referă la motivul secretului mesianic sunt clasificate în trei categorii: (1) porunci care cer tăcerea. Din această categorie fac parte interdicţiile formulate de Isus de a se vorbi despre miracolele sale (vindecarea bolnavului de lepră – Marcu 1:40-45; vindecarea fiicei lui Iair – Marcu 5:21-43; vindecarea unui surdo-mut – Marcu 7:31-37; vindecarea unui orb – Marcu 8:22-26), interdicţiile date demonilor de a vorbi despre identitatea lui Isus (îndrăciţii din Capernaum – Marcu 1:23-28, 34; vindecări lângă mare – Marcu 3:7-12), interdicţiile date discipolilor de a vorbi despre identitatea lui Isus (interdicţia dată după mărturisirea lui Petru – Marcu 8:27-30; interdicţia dată după schimbarea la faţă – Marcu 9:2-10). (2) Teoria parabolei – Marcu 4:1-34. (3) Lipsa de înţelegere a discipolilor lui Isus. În această categorie de texte se remarcă incapacitatea discipolilor de a înţelege identitatea lui Isus (cele trei scene din barcă: Marcu 4:35-41; Marcu 6:47-52; Marcu 8: 14-21) şi incapacitatea discipolilor de a înţelege destinul lui Isus (cele trei preziceri ale patimilor lui Isus: Marcu 8:31-33; Marcu 9:30-32; Marcu 10: 32-34).
În capitolul 3, intitulat „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” în raport cu secretul mesianic,  sunt aprofundate titlurile hristologice „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului”, urmărindu-se descifrarea conceptului marcan asupra celor două titluri, precum şi înţelegerea relaţiei dintre titlurile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” în raport cu secretul mesianic.
În capitolul 4, intitulat Revelarea secretului mesianic, sunt analizate aspectele de bază pentru înţelegerea motivului secretului mesianic marcan, este surprins paradoxul „revelaţie – ascundere” în raport cu identitatea marcană a lui Isus, precum şi aspectul revelării progresive a secretului mesianic în Marcu. În acest capitol motivul secretului mesianic este interpretat în contextul teologiei crucii şi a temei uceniciei, capitolul încheindu-se cu identificarea funcţiei teologice a motivului secretului mesianic marcan.
În concluzie se insistă asupra elementului de originalitate care caracterizează lucrarea în interpretarea motivului secretului mesianic marcan. Lista bibliografică face referinţă la peste 340 de lucrări şi studii care au fost consultate în procesul aprofundării subiectului.

2. Cuvintele cheie ale lucrării Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu
Teza de doctorat Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu conţine următoarele cuvinte şi expresii cheie: secretul mesianic marcan, secretul mesianic, secretul lui Isus, identitatea secretă a lui Isus, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul lui David, teologia crucii, hristologie, ucenicie, teoria parabolei, secretul miracolelor, Evanghelia lui Marcu, revelaţie progresivă, conştiinţă mesianică, istorie, kerigmă, discipoli, patimi, cruce, înviere, theios aner, hristologie corectivă, naraţiune, nivelul cititorului, nivelul eroului, hristologie narativă, mesianism politico-naţionalist iudaic, mesianism.

3. Sinteză a părţilor principale ale tezei de doctorat.
Capitolul introductiv. În introducere se observă că cercetarea teologică pe marginea motivului secretului mesianic, începută de Wrede în 1901 şi continuată până în prezent, este încă departe de epuizarea subiectului. În cadrul cercetării precedente au fost făcute studii aprofundate cu privire la originile istorico-tradiţionale sau kerigmatico-redacţionale ale motivului secretului mesianic, cercetătorii considerând că sensul motivului secretului trebuie căutat fie în lupta evanghelistului cu grupările eretice contemporane lui, fie în funcţia apologetică sau revelaţional epifanică a motivului secretului în raport cu persoana lui Isus, fie în definirea teologiei crucii în raport cu mesianismul iudaic. Este bine observat faptul că cercetarea precedentă s-a concentrat foarte mult pe tema secretului mesianic în sine, neglijată fiind relaţia dintre motivul secretului şi temele marcane adiacente, în special raportul dintre motivul secretului mesianic, hristologie şi ucenicie în contextul teologiei crucii. În introducere se arată că obiectul tezei este să aprofundeze acest palier rămas liber; şi anume raportul dintre motivul secretului mesianic cu tema uceniciei în contextul teologiei crucii.

Privitor la metodologia şi scopul lucrării, se porneşte de la observaţia că Marcu este atât istoric cât şi teolog. Ca istoric, evanghelistul transmite mai departe tradiţiile orale ajunse până la el, fără să modifice aceste tradiţii în funcţie de interesul său teologic. Ca teolog, Marcu scrie o teologie narativă, în cadrul căreia argumentele sunt construite cu ajutorul naraţiunilor despre Isus. Teologia narativă marcană este structurată pe două nivele complementare: nivelul eroului şi nivelul cititorului. Observarea celor două nivele ale naraţiunii marcane impune o dublă metodologie de cercetare a motivului secretului mesianic marcan. Pentru nivelul eroului naraţiunii, având în vedere caracterul istoric al evenimentelor relatate, se impune metoda istorico-critică. Prin urmare, o bună înţelegere a motivului secretului mesianic impune înţelegerea cadrului istoric şi social la care se referă textul, precum şi aprofundarea sensului transmis de autor prin intermediul cuvintelor şi a structurilor gramaticale ale textului. Natura nivelului cititorului naraţiunii impune o metodologie de studiu diferită de cea folosită pentru nivelul eroului. Având în vedere că cititorul se găseşte într-un context istoric şi teologic diferit de cel al eroului şi că motivul secretului mesianic este vizibil mai bine de la nivelul cititorului naraţiunii marcane, metoda cea mai potrivită de cercetare este metoda „critica reacţiei cititorului”. Folosirea acestei metodologii ne permite să evaluăm funcţia teologică a motivului secretului mesianic din perspectiva comunităţii creştine post-pascale.

Cu privire la scopul tezei este arătat că obiectivul tezei este să sublinieze că prin intermediul motivului secretului mesianic, ucenicul din şcoala lui Marcu este iniţiat în taina lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului şi în taina propriului său destin de ucenic, şi să demonstreze că esenţa secretului mesianic marcan este dată de suprapunerea hristologiei cu ucenicia în contextul teologiei crucii.

Capitolul 1. Teoria secretului mesianic şi cele mai importante interpretări. În acest capitol este evaluat stadiul cercetării ştiinţifice a secretului mesianic marcan atât în spaţiul teologic occidental cât şi în spaţiul teologic românesc. În 1901, William Wrede a susţinut că motivul secretului mesianic este o invenţie redacţională marcană motivată de dorinţa de a armoniza kerigma bisericii post-pascale cu tradiţiile non-mesianice despre viaţa istorică a lui Isus. Poziţia lui Wrede a stârnit o aprinsă dezbatere teologică, dezbatere în cadrul căreia s-au conturat două puncte de vedere contradictorii. Poziţia conservatoare considera că motivul secretului mesianic are bază istorică în misiunea lui Isus şi nu este rezultatul activităţii redacţionale pre-marcane sau marcane. Pe această poziţie s-au situat cercetători precum Albert Schweitzer, William Sanday, Julius Schneiwind, Vincent Taylor, Erik Sjöberg, Jack Dean Kingsbury, N.T. Wright. În tabăra opusă se considera că motivul secretului mesianic îşi găseşte rădăcinile în kerigma bisericii primare, motiv pentru care cercetătorii, găsiţi pe această poziţie, au propus o interpretare critico-redacţională a motivului secretului mesianic.

Ideea că motivul secretului mesianic nu provine de la Isus, ci din kerigma biserici post-pascale, a dus la întrebarea legată de funcţia şi raţiunea pentru care motivul secretului mesianic a fost dezvoltat în tradiţia creştină timpurie. Ca răspuns la această întrebare, Martin Dibelius, Rudolf Bultamnn, T.A. Burkill au argumentat în favoarea funcţiei apologetice a motivului secretului mesianic. Hans Jurgen Ebeling a considerat că explicaţia cea mai plauzibilă este legată de natura revelaţional - epifanică a misiunii lui Isus. Hans Conzelmann a susţinut că sensul motivului secretului mesianic poate fi explicat corect doar din perspectiva teologiei crucii. O altă parte a cercetătorilor au susţinut că motivul secretului mesianic reprezintă o armă de luptă a bisericii primare împotriva ereziei. Cercetători precum Willi Marxen, Theodore Weeden, Norman Perrin au susţinut că motivul secretului mesianic trebuie interpretat în contextul controversei hristologice din comunităţile marcane pe marginea hristologiei iudeo-elenistice theios aner. Georg Strecker a fost de părere că motivul secretului este un instrument care permite evanghelistului să prezinte istoria revelaţiei mesianismului lui Isus; interpretarea lui Strecker purtând numele de interpretarea istorico-revelaţională.

Observând dificultăţile ridicate atât de interpretarea strict istoricistă cât şi de interpretarea kerigmatistă a motivului secretului, cercetători precum Heikki Räisänen, Urlich Luz şi James Dunn au considerat că motivul secretului nu este o temă unitară şi din această cauză, părţile componente ale motivului secretului nu trebuie interpretate în acelaşi fel. Astfel, a fost făcută delimitarea între aspectele legate de identitatea secretă a lui Isus, secretul miracolelor şi teoria parabolei, considerându-se că aceste părţi componente ale motivului secretului impun interpretări diferite. Fragmentarea temei motivului secretului nu a dus la rezolvarea tuturor problemelor, motiv pentru care cercetători precum Eugen Borig, Petr Pokorny şi Ulrich Heckel au susţinut că motivul secretului mesianic reprezintă un instrument hermeneutic care ne permite să interpretăm evanghelia lui Marcu din perspectivă narativ – retorică. Fiecare dintre interpretările oferite de cercetarea precedentă motivului secretului mesianic este urmată de o evaluare şi de o poziţie critică.

Cercetarea teologică românească pe marginea motivului secretului mesianic marcan este rămasă mult în urmă. În teologia biblică românească nu avem nici o lucrare de specialitate dedicată acestui subiect. Singurul teolog care a abordat această temă este Stelian Tofană, care, într-un scurt articol, se poziţionează de partea interpretării istoriciste a motivului secretului mesianic marcan. Teza Secretul mesianic în evanghelia lui Marcu, îşi propune să ocupe palierul rămas liber în cercetarea teologică românească.

Capitolul 2. Motivul şi conţinutul secretului mesianic. În acest capitol sunt identificate, clasificate şi analizate exegetic pericopele care conţin motivul secretului mesianic. Pasajele marcane care conţin ideea secretului sunt clasificate în trei categorii principale: (1) Porunci care cer tăcerea. În această categorie avem interdicţia de a vorbi despre miracolele lui Isus (vindecarea bolnavului de lepră: Marcu 1:40-45, vindecarea fiicei lui Iair: Marcu 5:21-43, vindecarea unui surdo-mut: Marcu 7:31-37, vindecarea unui orb: Marcu 8:22-26) şi interdicţia dată demonilor de a vorbi despre identitatea lui Isus  (îndrăciţii din Capernaum: Marcu 1:23-28, 34, vindecări lângă mare: Marcu 3:7-12), interdicţia dată discipolilor de a vorbi despre identitatea lui Isus (interdicţia dată după mărturisirea lui Petru: Marcu 8:27-30, interdicţia dată după schimbarea la faţă: Marcu 9:2-10), (2) Teoria parabolei: Marcu 4:1-34,  (3) Lipsa de înţelegere a discipolilor (incapacitatea discipolilor de a înţelege identitatea lui Isus – cele trei scene din barcă, incapacitatea discipolilor de a înţelege destinul lui Isus – cele trei preziceri ale patimilor lui Isus).

Motivaţia pentru care Isus formulează poruncile la tăcere în cazul miracolelor este diferită de motivaţia cu care Isus nu permite demonilor să vorbească despre el. Dacă în cazul vindecărilor miraculoase raţiunea pentru care Isus cere păstrarea secretului poate fi explicată prin dorinţa Lui de a evita asocierea Sa cu falsele aşteptări mesianice iudaice în centrul cărora se găsea elementul miraculos, în cazul exorcizărilor, motivul pentru care Isus ordonă demonilor să tacă nu are legătură directă cu mesianismul, ci cu lupta escatologică dată în vederea aşezării, prin Isus, a lumii noi adusă de Împărăţia lui Dumnezeu.

Observarea cu atenţie a pericopelor marcane şi a felului în care se succede acţiunea pune în evidenţă o hristologie a paradoxului, care derivă din punerea împreună a teologiei gloriei, care derivă din statutul lui Isus de Fiu al lui Dumnezeu şi a teologiei crucii, care derivă din afirmarea că Isus este Fiul Omului. Hristologia paradoxului are menirea de a defini în mod corect mesianismul lui Isus. În cadrul hristologiei paradoxului rolul interdicţiilor de a vorbi despre identitatea lui Isus au o raţiune bine definită. Discipolii trebuie să tacă pentru că ei încă nu înţeleg bine. Lipsa lor de înţelegere este determinată de stadiul în care se găsesc alături de Isus pe drumul mesianic. Vremea înţelegerii încă nu a sosit. Ea va veni odată cu învierea Fiului Omului dintre cei morţi. Atunci va deveni clar locul pe care îl are în afirmarea identităţii şi a destinului lui Isus ca Mesia atât hristologia gloriei (epifania Fiului lui Dumnezeu), cât şi hristologia crucii. După acel moment, discipolii lui Isus nu numai că vor putea să divulge secretul mesianic, dar vor fi chiar mandataţi să proclame evanghelia în toată lumea (Marcu 16:7,15). Astfel, devine evident că poruncile lui Isus, care cer tăcerea din partea discipolilor, sunt un instrument didactic pentru discipoli, instrument menit să îi conducă pe discipoli înspre un sens mai adânc al mesianismului lui Isus. La nivelul teologiei narative marcane, pentru cititor, motivul interdicţiei devine un instrument hermeneutic menit să ajute la înţelegerea paradoxului hristologic determinat de hristologia gloriei, desemnată prin titlul Fiul lui Dumnezeu şi hristologia crucii, centrată pe titlul Fiul Omului.

Cu privire la raportul dintre motivul secretului mesianic şi teoria parabolei trebuie să subliniem că prin teoria parabolei, Marcu subliniază că Isus a folosit pildele ca instrumente didactice şi pedagogice menite să provoace norodul la alegerea drumului uceniciei alături de Isus, iar în raport cu oponenţii, teoria parabolei subliniază rolul pildelor de a fi arme de atac şi apărare folosite de Isus împotriva lor, precum şi instrumente prin care este anunţată judecata lui Dumnezeu pentru cei care nu vor să fie ucenici. Teoria parabolei are legătură directă cu motivul secretului mesianic. Primul punct de contact al teoriei parabolei cu secretul mesianic este determinat de raportul dintre conceptul de Împărăţie a lui Dumnezeu (scos în evidenţă în corpusul 4:1-34) în predicarea lui Isus şi identitatea Sa mesianică. Un alt punct de contact al teoriei parabolei cu secretul mesianic este dat de anunţarea unui timp al revelaţiei secretului, timp care este proiectat în perioada de după crucificarea şi învierea lui Isus. La nivelul teologiei narative marcane, teoria parabolei are şi o funcţie hristologică. În contextul popularităţii de care se bucura Isus în rândul maselor populare şi a întrebărilor ridicate pe marginea identităţii sale, în împrejurarea în care familia lui Isus, mulţimile şi conducătorii religioşi au eşuat în a înţelege identitatea secretă a lui Isus, prin teoria parabolei Marcu ne spune că secretul lui Isus (taina Împărăţiei) poate fi înţeles doar de către ucenici, în baza revelaţiei date de Dumnezeu care, în accepţiunea evanghelistului, va avea loc după moartea şi învierea lui Isus. Privită într-un cadru mai larg, Marcu sugerează că revelaţia deplină a „tainei Împărăţiei lui Dumnezeu” va avea loc la parousie, când fiecare va primi după măsura cu care a măsurat (4:22, 24-25).

Motivul secretului mesianic asociat cu lipsa înţelegerii discipolilor în ce priveşte identitatea (cele trei scene din barcă) şi destinul (cele trei preziceri ale patimilor viitoare) lui Isus pune în evidenţă că revelaţia secretului mesianic se face progresiv pe parcursul misiunii lui Isus, punctul culminant fiind determinat de crucea şi învierea lui Isus. La nivelul teologiei narative marcane, motivul „orbirii” discipolilor îndeplineşte trei funcţii complementare. (1) Funcţia istorică – prin intermediul căruia Marcu ne transmite faptele aşa cum ele i-au fost transmise. Prin urmare, discipolii lui Isus sunt descrişi aşa cum au fost ei. (2) Funcţia pedagogico-didactică - la nivelul cititorului naraţiunii, funcţia pedagogică a motivului „orbirii” este să atragă atenţia cititorului asupra identităţii divine a lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu; aici cititorul fiind provocat să înţeleagă secretul identităţii şi misiunii lui Isus (secretul mesianic), pe care discipolul de la nivelul eroului nu a reuşit să-l înţeleagă, şi pe de altă parte să cunoască natura adevăratei ucenicii; cititorul fiind îndemnat să urmeze lui Isus, altfel decât a făcut-o grupul discipolilor. (3) Funcţia pastorală - mesajul lui Marcu este că Isus e aproape de discipolul care nu poate să înţeleagă, dar care continuă să rămână ucenic, mergând cu Isus pe drum. Prin accentuarea motivului lipsei de înţelegere a discipolilor, Marcu, din raţiuni pastorale, doreşte să îşi implice cititorul în experienţa de viaţă a ucenicilor lui Isus.

 Discipoli nu au putut înţelege raportul dintre identitatea şi destinul lui Isus pentru că ei erau încă tributari concepţiilor mesianice iudaice. Discipolii eşuează în a înţelege semnificaţia patimilor, necesitatea suferinţei ca drum mesianic; ei nu pot înţelege că patimile Fiului Omului sunt în acord cu voia secretă a lui Dumnezeu. Prin tiparul „prezicere - neînţelegere - instruire”, dublat de cadrul „pe drum” (ca simbol al uceniciei), Marcu transmite cititorului că hristologia se intersectează cu ucenicia şi că înţelegerea este un dar pe care îl va primi doar cel care merge după Isus pe drumul uceniciei. În contextul în care comunitatea marcană se confrunta cu persecuţia, la nivelul cititorului, motivul lipsei de înţelegere a discipolilor capătă semnificaţie în raportul dintre hristologie, ucenicie, teologia crucii şi teologia martirajului. Discipolii nu pot înţelege semnificaţia drumului lui Isus spre cruce. Dificultatea este cu atât mai evidentă cu cât Isus cere discipolilor ca drumul lui spre cruce să devină drumul spre cruce a fiecărui ucenic. Drumul lui Isus devine drumul ucenicului; ucenicia presupune să mergi pe drumul lui Isus. Faptul că drumul lui Isus ţinteşte spre cruce are semnificaţie pastorală pentru creştinii care trăiesc în vremea persecuţiei. După cum discipolii lui Isus nu au înţeles semnificaţia şi necesitatea crucii lui Isus; motiv pentru care mergeau îngroziţi după Isus, la fel creştinul marcan găsit în faţa persecuţiei se poate confrunta cu frica de persecuţie şi cu neputinţa de a înţelege necesitatea şi semnificaţia martirajului. Mesajul pastoral constă în încurajarea pe care o aduce identificarea ucenicului cu Isus în purtarea crucii, identificare ce va fi urmată de gloria de după înviere.

Capitolul 3. Titlurile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” în raport cu secretul mesianic. În prima parte a acestui capitol, după ce se observă sensul pe care titlul „Fiul lui Dumnezeu” îl are în iudaism, în orient şi în elenism, sunt analizate exegetic pasajele marcane în care apare titlul „Fiul lui Dumnezeu” cu scopul de a înţelege conceptul marcan de Fiu al lui Dumnezeu, precum şi raportul dintre titlul „Fiul lui Dumnezeu” şi motivul secretului mesianic.

Analiza exegetică a pericopelor marcane asociate cu titlul „Fiul lui Dumnezeu” scoate în evidenţă că titlul, fiind aşezat în punctele cheie ale evangheliei, reprezintă titlul hristologic pivot al Evangheliei lui Marcu. Dintre cele nouă apariţii marcane ale titlului, patru sunt aşezate în tot atâtea momente de cotitură ale evangheliei. În primul moment de cotitură, Isus este desemnat ca Fiu al lui Dumnezeu de către Glasul din Cer, care este auzit de către Isus la botezul său în apă (1:11). Al doilea moment de cotitură are loc cu ocazia transfigurării lui Isus. Al treilea moment de cotitură se petrece la procesul lui Isus. Al patrulea punct focal, în care titlul „Fiul lui Dumnezeu” este central, se consumă cu ocazia crucificării lui Isus.

Potrivit lui Marcu, crucea este mijlocul prin care este revelată maximal filiaţia divină a lui Isus. Superlativul titlului „Fiul lui Dumnezeu” nu se revelează în vindecări, exorcizări sau alte fapte miraculoase ale lui Isus, cum ar fi fost de aşteptat din perspectiva înţelegerii lui Isus ca theios aner, ci în cruce. Crucea este punctul din care divinitatea lui Isus se vede la gradul superlativ. La Marcu, prin cruce se înţelege nu doar evenimentul în sine al crucificării lui Isus, ci întregul drum al lui Isus, drum al ascultării depline de voia Tatălui, al supunerii totale faţă de chemarea misiunii sale şi al asumării suferinţei (8:34-38, 9:30-37, 10:35-45). Începând cu episodul din Cezarea (8:27), Marcu ne arată că drumul lui Isus merge în jos, Isus se îndreaptă spre cruce şi nu spre glorie. La Marcu titlul „Fiul lui Dumnezeu” se defineşte în termenii suferinţei şi a morţii substitutive (14:22-25, 15:31, 15:39).

Motivul secretului este un instrument care permite evanghelistului să reveleze progresiv identitatea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Interdicţiile de a vorbi despre filiaţia divină a lui Isus, date demonilor şi discipolilor, au rolul de a preveni alimentarea concepţiilor mesianice incomplete sau false. Desemnarea lui Isus ca Fiu de către Dumnezeu, la botez şi la transfigurare, precum şi acuzarea sa la proces şi proclamarea solemnă făcută de centurionul roman, îndeplineşte funcţia de a defini titlul „Fiul lui Dumnezeu” din perspectiva ascultării, supunerii şi patimii lui Isus; adică din perspectiva crucii. Prin urmare, titlul „Fiul lui Dumnezeu” reprezintă esenţa identităţii lui Isus, precum şi firul în jurul căruia se ţese motivul secretului mesianic.

În partea a doua a capitolului este analizat titlul „Fiul Omului” arătându-se că în Marcu avem trei categorii de texte privitoare la Fiul Omului: prima categorie de texte se referă la autoritatea Fiului Omului, a doua categorie de texte are în vedere suferinţele şi învierea Fiului Omului, iar a treia categorie îl descriu pe Fiul omului în dimensiunea escatologică a activităţii sale. Potrivit lui Marcu, desemnarea Fiul Omului reprezintă, prin excelenţă, expresia prin care Isus se referă la sine,  şi prin intermediul căreia Isus îşi afirmă autoritatea, misiunea şi destinul său mesianic. Conotaţiile mesianice ale titlului „Fiul Omului” implică raportul titlului cu motivul secretului mesianic. Legătura dintre titlul „Fiul Omului” şi motivul secretului mesianic se face în (a) raportul titlului cu titlurile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Hristos”; (b) în raportul titlului cu teologia crucii şi (c) în caracterul nedefinit şi enigmatic al sensului pe care titlul îl are în cadrul naraţiunii marcane. Faptul că sensul idiomului „Fiul Omului” nu era bine fixat în iudaismul secolului I a permis lui Isus să-i acorde conţinut mesianic, prin urmare idiomul capătă valoare de titlu mesianic.

În partea a treia a capitolului este stabilit raportul dintre titlurile „Fiul lui Dumnezeu”, „Fiul Omului”, teologia crucii şi motivul secretului mesianic. Motivul secretului mesianic marcan este ca o funie cu trei fire, funie care se împleteşte formând un întreg. Încă din debutul evangheliei, Marcu anunţă că scopul său este să arate că Isus este Fiul lui Dumnezeu (1:1); prin urmare, primul fir este dat de titlul „Fiul lui Dumnezeu”. Apariţiile titlului în punctele cheie ale naraţiunii (1:11, 9:7, 14:61-62, 15:39) confirmă rolul său de titlu pivot. Interpretările mesianice incomplete sau false, pe care titlul „Fiul lui Dumnezeu” le putea căpăta, complică procesul revelării identităţii lui Isus, motiv pentru care Isus formulează interdicţiile de a se vorbi despre filiaţia sa divină. Posibilele înţelegeri mesianice iudaice incomplete sau false nu dovedesc că titlul „Fiul lui Dumnezeu” este defectiv, sau insuficient, în revelarea identităţii lui Isus, ci reflectă convergenţa mesajului lui Isus cu speranţele mesianice politico-naţionaliste iudaice, în faţa cărora discipolii lui Isus erau vulnerabili. În scopul eliminării înţelegerii greşite a identităţii lui Isus, Marcu aduce în ţesătură un alt fir. Al doilea fir care formează motivul secretului mesianic este titlul „Fiul Omului”. Dacă titlul „Fiul lui Dumnezeu” atrage atenţia asupra identităţii divine a lui Isus, titlul „Fiul Omului” are funcţia de a sublinia misiunea pământească mesianică a lui Isus, misiune al cărui punct focal devine crucea. Al treilea fir este teologia crucii. Prin intermediul teologiei crucii, Marcu defineşte atât titlurile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului”, unul prin intermediul celuilalt, cât şi motivul secretului mesianic. Teologia crucii reprezintă punctul în care titlurile hristologice se întâlnesc în vederea revelării conţinutului secretului mesianic.

Punerea împreună a titlurilor „Fiul lui Dumnezeu”, „Fiul Omului” şi a teologiei crucii, în contextul motivului secretului mesianic, formează paradoxul hristologic marcan „glorie - cruce - glorie”. Paradoxul hristologic marcan ne arată că drumul lui Isus nu merge pur si simplu în sus spre glorie, şi nici pur şi simplu în jos spre cruce, ci merge spre glorie, în timp ce coboară spre cruce. Prin urmare, paradoxul „glorie - cruce - glorie” defineşte atât teologia crucii, cât şi conţinutul secretului mesianic.

Capitolul 4. Revelarea secretului mesianic.  În acest capitol este subliniat că raţiunea existenţei motivului secretului mesianic marcan nu se găseşte în situaţia de viaţă a evanghelistului sau a comunităţii creştine marcane, ci în istoria lui Isus, care a fost transmisă către Marcu prin intermediul tradiţiei. Marcu nu inventează motivul secretului din raţiuni teologice, ci preluând motivul secretului din tradiţie, cel mult putem spune că evanghelistul a accentuat motivul secretului mesianic din considerentele didactice şi pastorale. Este posibil ca nevoia catihetică a comunităţii  să-l fi determinat pe Marcu în selectarea şi accentuarea pericopelor şi zicerilor lui Isus, care conţineau motivul secretului, însă nu putem accepta că Marcu a inventat motivul secretului. Raţiunea existenţei motivului secretului mesianic trebuie căutată în caracterul mesianismului lui Isus în raport cu aşteptările mesianice iudaice şi în raport cu propria sa conştiinţă mesianică. Cheia hermeneutică pentru înţelegerea motivului secretului se găseşte în cadrul vieţii şi misiunii lui Isus, viaţă pe care Marcu o prezintă din perspectiva tradiţiei creştine ajunse până la el. Implicaţia acestei observaţii este că sensul motivului secretului mesianic este aşezat de Marcu în interiorul evangheliei sale, şi nu în kerigma creştină post-pascală sau în lupta împotriva grupărilor eretice.

Interpretarea corectă a sensului motivului secretului mesianic presupune observarea şi înţelegerea câtorva componente esenţiale legate de motivul secretului mesianic: (1) invocarea învierii lui Isus ca limită pentru revelarea secretului; (2) sublinierea originii istorico-kerigmatice a motivului secretului; (3) caracterul lipsit de unitate a motivului secretului pe parcursul naraţiunii marcane; (4) conştiinţa mesianică de sine a lui Isus; (5) aprofundarea paradoxului „revelaţie-ascundere” în raport cu identitatea lui Isus şi (6) aspectul revelării progresive a secretului mesianic pe parcursul naraţiunii marcane.

În contextul observaţiilor de mai sus, motivul secretului mesianic marcan trebuie interpretat în raportul dintre teologia crucii şi ucenicie. Delimitându-se de mesianismul iudaic politic, Isus îşi înţelege drumul mesianic în termenii slujirii prin suferinţă. Isus ştie că drumul său spre cruce este drumul lumii spre mântuire. Prin cruce Isus îşi asumă suferinţa întregii lumi; el se dă pe sine ca răscumpărare pentru mulţi (10:45). Conţinutul secretului mesianic constă în înţelegerea identităţii divine al lui Isus ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi în a înţelege că destinul său mesianic de merge la cruce ca Fiu al Omului pentru răscumpărarea celor mulţi, originează în voia suverană a lui Dumnezeu. În ce priveşte tema uceniciei, Marcu transmite că între motivul secretului mesianic şi ucenicie există un raport de interdependenţă. Revelarea secretului mesianic în perioada post-pascală devine paradigmă pentru ucenicia creştină. Aşa după cum Isus este Fiul lui Dumnezeu şi discipolul este chemat să fie un fiu al lui Dumnezeu. Drumul lui Isus trebuie să devină drumul ucenicului. Ucenicul este chemat să se identifice cu Isus în destinul său mesianic. Drumul lui Isus în jos trebuie să devină drumul discipolilor din comunitatea creştină post-pascală. Înţelegerea destinului lui Isus ca paradigmă a existenţei creştine (a uceniciei) pusă în relaţie cu înţelegerea raportului dintre ucenicie şi motivul secretului mesianic devine cheia hermeneutică a motivului secretului mesianic marcan.

Concluzii. Lucrarea se încheie prin sublinierea că funcţia teologică a motivului secretului mesianic este să pună în evidenţă teologia crucii şi teologia uceniciei. Prin intermediul motivului secretului mesianic, ucenicul este învăţat că înţelegerea identităţii şi a destinului lui Isus se realizează urmând lui Isus pe drumul crucii. După cum Isus a arătat la cruce că este Fiul lui Dumnezeu, la fel discipolul marcan trebuie să arate, pe drumul uceniciei, că este un fiu al lui Dumnezeu. Motivul secretului mesianic este punctul în care hristologia se întâlneşte cu ucenicia.

Prin intermediul motivului secretului mesianic, ucenicul din şcoala lui Marcu este iniţiat în taina lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului şi în taina propriului său destin de ucenic. Esenţa secretului mesianic marcan este dată de suprapunerea hristologiei şi a uceniciei în contextul teologiei crucii.

  Despre ITPB Facultate Master IFR Cercetare Bibliotecă Studenţi International relations ALUMNI Alegeri partiale 2014
  Acreditare/Evaluare instituțională
Carta ITPB
Structura de conducere a ITPB
Senatul ITPB
Consiliul de administrație al ITPB
Consiliul Pastoral al ITPB
Consiliul Director al ITPB
Director de dezvoltare ITPB
Scurt istoric şi cadru juridic
Elemente de indentificare ale ITPB
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare ITPB
Planul strategic de dezvoltare al ITPB 2012-2016
Rapoarte
Dosar evaluare instituțională
Consiliul Facultății
Declaraţia de misiune
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Posturi didactice scoase la concurs
Cărţi recomandate de I.T.P.
Resurse
Licența 2014
Dosar master FTP
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Plan de învățământ
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Aspecte generale
Proiecte de cercetare ale cadrelor didactice
Jurnalul Plērōma
Simpozioane / Evenimente cu caracter ştiinţific
Publicaţii
Traduceri
Centrul de Cercetare „Biblie şi Societate” (CCBS)
Editura Plērōma
Informaţii generale
Catalog online
Regulament bibliotecă
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Erasmus
Erasmus policy statement 2014-2020
International Partnerships
Support: International Students and Staff
Language policy
Course catalogue

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 85329.