 | Profunzimea eclesiologică a discursului paulin se datorează tocmai faptului că Sf. Apostol Pavel alege, dumnezeieşte inspirat, să descrie Biserica în mod special prin metafore. În demersul său autorul vorbeşte despre rădăcinile vechi-testamentare ale Bisericii – felul în care a decurs pregătirea eclesială până în momentul întrupării Mântuitorului; descrie naşterea Bisericii, mai ales în raport cu intervalul întrupare–înălţare, timp în care luat fiinţă Biserica; prezintă conotaţiile termenului ekklesia, fără a omite procesul evolutiv prin care s-a ajuns la ele; clasifică şi analizează metaforele eclesiologice ale Sf. Apostol Pavel în ordinea cronologică a scrierii epistolelor în care se găsesc, cu scopul de a observa, în final, şi dezvoltarea gândirii pauline cu privire la Biserică în decursul anilor, în funcţie de nevoile tot mai complexe ale Bisericii primului secol creştin. Concluzia la care ajunge autorul este că noţiunea eclesiologică fundamentală pe care o are în vedere Sf. Apostol Pavel, ori de câte ori descrie viaţa Bisericii prin metafore, este aceea de înnoire. Unde este prezentă Biserica trebuie să se vadă neapărat înnoirea duhovnicească, manifestată printr-o diversitate necuprinsă de expresii, deoarece ea este o viaţă nouă şi tainică cu Cristos şi în Cristos, condusă de Duhul Sfânt. (Terinte Ciprian Flavius, Viața Bisericii conform metaforelor pauline, 2010)
|
