Cina Domnului la ITPB

După o primă săptămână de cursuri intensive, studenții ITPB au avut ieri prilejul de a participa, pentru prima dată în acest an universitar, la Cina Domnului. Alături de ei au fost și câțiva frați profesori care predau cursuri intensive în această perioadă: Romulus Ganea și Ioan Szasz.

Prin mesajul din Ioan 13:1-17, pastorul Ioan Szasz le-a reamintit studenților despre motivația slujirii, despre maniera slujirii și despre mesajul slujirii.

Dată fiind situația specială creată de pandemia de coronavirus, conducerea școlii a luat decizia de a organiza slujbe religioase în campusul ITPB (duminică și în serile de miercuri), astfel încât studenții să aibă un contact redus cu persoane din afară, iar riscul infectării lor cu SarsCov2 să fie diminuat. Alături de studenți vor fi, mereu, profesorii lor și, ori de câte ori va fi posibil, pastorul studenților, Emil Meștereagă.

5 octombrie 2020

×