De ce să fii student la ITPB? (II)

Ești în căutarea unei comunități care să te ajute să crești spiritual? Vrei să studiezi Scriptura și să o înțelegi mai bine decât până acum? Ești curios să afli mai multe informații despre contextul istoric și cultural în care a vorbit Dumnezeu poporului ales? Vrei să înveți cum să sintetizezi ideea centrală a unui text biblic, pentru a o transpune într-un mesaj care să fie relevant pentru credincioșii din biserică?

Vino la ITP! Înscrie-te pe unul din cele 50 de locuri scoase la concurs și vei avea ocazia să înveți mai multe despre Dumnezeu prin studierea cuvântului Său.

Predau limba greacă biblică de 16 ani și în acest timp am avut privilegiul de a-i familiariza pe studenți cu principalele noțiuni de gramatică a limbii grecești koine. Am reușit, nu de puține ori, să obțin exemplare gratuite din Novum Testamentum Graece, ediția critică a Noului Testament, pentru a le pune studenților în mână instrumentul de bază al pregătirii lor academice.

Când Apostolul Pavel în îndemna pe creștinii din Roma să-și aducă „trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”, el nu înțelegea prin asta că doar trupul trebuie să fie adus ca jertfă pentru Dumnezeu. Ca orice evreu format în matricea Vechiului Legământ, Pavel are în vedere întreaga persoană, cu tot cu suflet, duh, sentimente, intelect, capacitatea de a raționa etc. Nu întâmplător, câteva versete mai jos, Apostolul vorbește de o transformare prin „înnoirea minții”. Așadar, cine își aduce trupul ca „jertfă” pentru Dumnezeu se dedică slujirii lui Dumnezeu cu întreaga ființă.

Vino la ITP și astfel vei putea dedica patru ani unui proces de formare în urma căruia vei învăța cum să-L onorezi pe Dumnezeu îmbinând studiul academic cu slujirea practică în bisericile penticostale.

Conf. univ. dr. Emanuel Conțac
Director bibliotecă

×