De ce să fii student la ITPB (VIII)

Judecând după mulțimea izvoarelor antice, artefactelor și versiunilor Bibliei disponibile cercetătorului de astăzi, nu ne hazardăm dacă afirmăm că vremurile noastre sunt extrem de benefice pentru studierea Vechiului Testament și pentru clarificarea numeroaselor necunoscute pe care le poate avea un student pasionat al Bibliei.

Unul dintre absolvenții din acest an mi-a scris cuvinte de mulțumire pentru anii petrecuți la Institutul Teologic Penticostal din București. Dintre ele vă spicuiesc: „Vă apreciez pentru că v-ați lăsat folosit de Duhul Sfânt pentru a schimba viața unui tânăr. Cred că indiferent de ce ar spune unii oameni, va fi de folos pentru viitorii d-voastră [studenți] să stăruiți în continuare în ce este bun și în ce îl glorifică pe Dumnezeu.”

Cine vrea să învețe cu adevărat trebuie să învețe de la maeștri. Vă invit să îndrăzniți să studiem împreună – disciplinat, riguros și aprofundat – tainele exegezei și teologiei Vechiului Testament. Vă invit să transformați Vechiul Testament într-o oază de cunoaștere și de învățătură pentru voi și pentru credincioșii pe care Dumnezeu vă va chema să-i slujiți.

Prof. univ. dr. Silviu Tatu

23.08.2020

×