Formularul 230 – redirecționare a 3.5 % către ITPB

Stimați prieteni ai ITPB,

Îndrăznim să ne adresăm dumneavoastră și să vă cerem ajutorul prin redirecționarea a 3.5 % din impozitul pe venit către Institutul Teologic Penticostal din București. De asemenea, orice sponsorizare este binevenită. Ne puteți ajuta și trimițând rugămintea noastră prietenilor sau familiilor dumneavoastră.

Orice persoană care obține/realizează venituri impozabile (salarii, venituri din chirii, venituri din activități independente sau venituri din profesii liberale) poate să direcționeze 3.5 % din impozitul pe venit către o organizație nonguvernamentală. Dacă dumneavoastră nu direcționați acest procent, banii vor rămâne în totalitate la stat.

Ce trebuie să faceți?

Dacă obțineți venituri din salariu (sau din chirii, drepturi de autor, profesii liberale, activități independente etc.), trebuie să completați Formularul 230 (se completează secțiunea I cu datele personale și se semnează în josul paginii). Dacă doriți să direcționați procentul de 3.5 % către școala noastră timp de doi ani consecutiv, aveți posibilitatea să faceți acest lucru prin bifarea opținii din secțiunea II (2).

Vă rugăm să depuneţi personal formularul la Administraţia Financiară de care aparţineţi, sau să ni-l trimiteţi completat, prin poştă, cu confirmare de primire sau prin curier rapid, pe adresa Institutului (b-dul Uverturii, nr.210-220, sector 6, cod 060946, București), iar noi îl vom depune la ANAF.

Termenul de depunere la Administrația Financiară este de 25 mai 2024. Așadar, dacă optați pentru a trimite formularul către ITPB, vă rugăm să îl trimiteți în timp util pentru a ne asigura că reușim să le depunem până pe 25 mai. 

Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit pot face sponsorizări prin contracte de sponsorizare, deduse în limita minumului dintre 20% din impozitul pe profit datorat și 0.5 % din cifra de afaceri. Sponsorizarea este total deductibilă din impozitul pe profit, daca se încadrează în limitele legii şi dacă se face până la sfârşitul anului 2024, pe baza unui contract de sponsorizare.

Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi!

Formularul 230

×