Anul universitar 2021-2022 a însemnat, pe lângă activitatea didactică obișnuită, și o muncă intensă în vederea pregătirii pentru vizita Comisiei ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior).
Această comisie verifică, periodic, activitatea universităților din România, fiind interesată de procesul educațional, precum și de aspectele ce țin de administrație. La nivelul ITPB a fost constituită o echipă de lucru coordonată de decanul FTP, dr. Romulus Ganea, ajutat îndeaproape de colegul dr. Dumitru Piscuc. Această echipă s-a asigurat că cele patru dosare de evaluare sunt întocmite corect și că ITPB îndeplinește toate criteriile prevăzute de lege.
În paralel cu pregătirea pentru vizita ARACIS, s-au făcut eforturi susținute și pentru finalizarea dosarului noului program de masterat, „Teologie penticostală aplicată”, program care a fost aprobat și va începe în toamna acestui an.
În perioada 25 – 27 mai, Institutul Teologic Penticostal a primit vizita Comisiei ARACIS. Timp de trei zile, comisia, formată din nouă membri, a evaluat întreaga activitate a școlii, a vizitat campusul actual și noua construcție, a verificat minuțios documentele financiare, documentele secretariatului și a urmărit modul de relaționare dintre angajați și dintre studenți și profesori. De asemenea, au avut loc mai multe întâlniri cu studenții, absolvenții, profesorii, reprezentanții Cultului Creștin Penticostal din România (în calitate de angajator al absolvenților ITPB) și cu personalul administrativ. Membrii comisiei ARACIS au fost interesați de modul în care cadrele didactice de la ITPB sunt implicate în proiecte de cercetare, au evaluat activitatea comisiilor de etică și CEAC și a conducerii ITPB.
În 8 septembrie 2022 am primit răspunsul oficial din partea ARACIS: „grad de încredere ridicat” (cel mai bun calificativ) și recunoaștem că suntem tare bucuroși de această veste bună.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a fost cu noi, ne-a dat putere de muncă și resursele de care am avut nevoie pentru a trece cu bine peste această etapă. Calificativul primit ne onorează și în același timp ne responsabiliează, pentru că știm că trebuie să continuăm să ținem standardele ridicate și să lucrăm astfel încât școala noastră să fie un reper în comunitatea penticostală din România și Diaspora. Dumnezeu să ne ajute!
Vă mulțumim și dumneavoastră, celor care susțineți Institutul Teologic Penticostal din București, și sperăm să vă bucurați alături de noi de această frumoasă veste.
8 septembrie 2022