Teologie sistematică – o perspectivă penticostală

La editura Pleroma din București a apărut cartea „Teologie sistematică – o perspectivă penticostală” scrisă de către pastor dr. Eugen Jugaru, lector universitar în cadrul Institutului Penticostal din București.

„Teologia sistematică este un domeniu asupra căruia, cu toată agitația vieții cotidiene, ar trebui să ne aplecăm cu atenție. Acesta este și obiectivul pe care-l are în vedere Eugen Jugaru în lucrarea de față. El abordează, într-un mod articulat, cu acribie, câteva teme foarte importante din câmpul vast al teologiei. Autorul urmărește să-i stârnească cititorului interesul pentru studiul teologic și să-l echipeze cu un set de cunoștințe necesare pentru înțelegerea unor elemente fundamentale ale teologiei.

Cu toate că multe doctrine creștine au căpătat contur clar cu multe secole în urmă, readucerea în actualitate, în discursul contemporan, a acestora nu poate fi decât benefică pentru cititor. În general, teologii sistematicieni își propun să prezinte doctrinele cu claritate, să arate temeiul lor biblic și să le formuleze într-un limbaj contemporan, răspunzând la întrebările care frământă mintea omului contemporan. Același deziderat l-a avut și Eugen Jugaru în scrierea acestei cărți, și sunt convins că a și reușit să-l împlinească.” Lect. univ. dr. Ioan Brie

Cartea poate fi comandată de pe siteul editurii Pleroma, unde veți putea găsi și alte titluri precum: „Evanghelie și tradiție rabinică” de Michel Remaud; „Secretul Mesianic în Evanghelia lui Marcu” – pastor dr. Ioan Brie; „Încredințează la oameni de încredere – o teologie a mentorării creștine în spațiul penticostal românesc” – pastor dr. Radu Mariș; „Felurite daruri, dar același Duh” – dr. Dragoș Ștefănică.

×