Prof. univ. dr. Corneliu Constantineanu, Interpretare narativă în teologia paulină, Cluj-Napoca, Editura Casa cărţii de ştiinţă, 2009
Anumite abordări recente în exegeza scrierilor pauline au contribuit în mod semnificativ la o nouă înţelegerea a procesului complex şi dinamic de teologizare a apostolului Pavel şi au redefinit teologia acestuia. Una dintre aceste metode noi de analiză este interpretarea narativă a scrierilor pauline. Fiind asociată mai mult cu textele istorice şi narative din Vechiul Testament şi cu evangheliile, interpretarea narativă nu a fost folosită pentru scrierile pauline decât foarte recent. Această carte oferă o interpretare narativă în teologia paulină. Argumentul este structurat în două părţi. Partea întâi oferă o descriere a metodologiei în interpretarea narativă la Pavel trecând în revistă cei mai importanţi proponenţi ai acestei metode şi prezentând definiţiile şi elementele narative esenţiale pentru o abordare narativă a scrierilor pauline. Partea a doua a cărţii oferă un exemplu de analiză narativă pe un pasaj din Romani 5–8 conctrîndu-se în mod deosebit asupra conceptului de reconciliere, în special asupra dimensiunii sociale a reconcilierii pe care o analiză narativă o evidenţiază.Unul dintre argumentele avansate în această lucrare este acela că nu putem dobândi o înţelegere adecvată a felului în care Pavel tratează subiectul reconcilierii examinând doar dimensiunea teologică (verticală), lăsând neexplorată dimensiunea socială (orizontală) a reconcilierii. Cu alte cuvinte, a reduce conceptul reconcilierii în teologia lui Pavel exclusiv la reconcilierea fiinţelor umane cu Dumnezeu (aşa cum majoritatea exegeţilor paulini au făcut-o) înseamnă, pe de o parte, a lăsa bisericile fără resursele necesare pentru implicarea lor socială, dar şi, pe de altă parte, o înţelegere greşită a teologiei apostolului Pavel. Teologia şi etica sunt atât de împletite în discursul lui Pavel încât trebuie să le păstrăm împreună. Pentru Pavel, reconcilierea este în acelaşi timp verticală şi orizontală. Se demonstrează astfel că o interpretare narativă a reconcilierii alături de naraţiunea lui Hristos, aşa cum sunt prezentate în Romani 5–8, face posibilă păstrarea împreună a acestor două dimensiuni ale reconcilierii.