Autorul îşi propune sondarea fenomenului profetic israelit în documentele păstrate în Biblia ebraică (Vechiul Testament) şi în documentele Orientului Apropiat al Antichității. Din moment ce reconstruirea profetismului ca fenomen istoric poate fi realizată mai bine după clarificarea informaţiilor oferite de sursele literare, se va acorda o atenție sporită documentelor care descriu fenomenul profetic. În prima parte se va analiza fenomenul profetic israelit în context canonic, iar în a doua manifestările sale sunt evaluate în comparaţie cu fenomene similare din culturile apropiate. Prin aceasta nu se încearcă legitimarea practicilor profetice israelite în virtutea existenţei lor în alte societăţi antice, ci doar se propune explicarea acestora în contextul oriental, nu în vid sau în vreun context artificial creat.
Deşi a fost forţa care a generat celebra tradiţie religioasă care a stat în spatele scrierilor canonice, iahvismul veritabil pare să fi fost un fenomen religios minoritar în Israelul antic. Profeţii iahvişti s-au străduit să păstreze flacăra monoteismului aprinsă în Ţara Făgăduinţei în ciuda interesului popular scăzut pentru valorile sale şi a preferinţei pentru alternative contrafăcute. Această confruntare între autentic şi fals justifică subtitlul lucrării de faţă.